Datorită pandemiei, care a pus botniță și artelor plastice, precum i s-a pus Mona Lisei, din care eu am făcut un personaj cu mască, în cartea cu titlul CORONA LISA, evenimente plastice în București au fost rare, dar UAP a vrut să înfrunte demonul Halloween, al mascării și masacrării, și a organizat la Galeria „Căminul artei” expoziția „Grafica Românească 2020”. Este o expoziție de-mascată. Care adică demască talentul graficienilor români.

Din păcate, e deschidă doar două săptămâni și cu o afluență de vizitatori aproape zero, deși expoziția merită din plin văzută, fiindcă ea adună cei mai reprezentativi graficieni ai României, mai exact, 88 de artiști plastici, de toate vârstele. Unii semnează și câte două sau trei lucrări, în total s-au expus 137 de lucrări. Sigur, lipsesc nume grele, ca Sorin Dumitrescu, Augustin Costinescu, Ștefan Câlția sau Horea Cucerzan. S-a urmărit probabil să se audă vocile noi, oricum, expoziția este o mostră a talentului românesc. Avem mulți artiști valoroși, țara se dovedește o pepinieră de talent, dar fără excepție acești artiști sunt uitați de autorități și fără ecou în afară, în special în America, în Manhattan, focusul artei mondiale. Nu am descoperit nici un nume care să-și fi făcut pârtie în galeriile americane.

Sigur, artiștii români se zbat să supraviețuiască într-o țară în care de ani de zile bântuie nu pandemia, ci lipsa de cultură a guvernanților, lipsa de susținere culturală a statului. Fără cultură, o țară își pierde identitatea. Plasticienii sunt prin definiție cei care fac imaginea acestei identități. Dar de acest lucru trebuie să fie convinsă în primul rând conducerea UAP. Când i-am oferit ex-președintelui acestei Uniuni volumul ARTIȘTI ROMÂNI LA NEW YORK, ca pe un dar de suflet, să-l reediteze ca pe un document al acestei identități în afară, să-l ofere plasticienilor din țară, mi-a demonstrat că nu există.

De la artiști trebuie să pornească efortul de identitate, nu de la guvernanți, care nici nu știu pe ce lume trăiesc. Dovadă cacealmaua pandemică, mincinile pe care le propulsează zilnic, criza medicală neîntreruptă, faptul că, în afară de mască, nu au venit cu nici o soluție. Și ei se miră că numărul îmbolnăvirilor este în continuă creștere! Masca este aproape fără rost. De la câteva zeci de infectați la începutul pandemiei, când nu se purtau măști, s-a ajuns la mii pe zi, cu masca obligatorie!, iar ministrul sănătății a devenit un profet, nu face decât comunică date, el este transmițătorul de panică al monstrului nevăzut! Dar în acest timp România a primit de la UE și alte foruri peste 100 de miliarde de euro!!! Unde sunt acești bani? Unde sunt proiectele în care ar trebui să recunoaștem și preocuparea pentru cultură, adică pentru identitate? Masca, din orice material ar fi, nu poate acoperi incultura. Să nu ne mirărm că românii, cu mască sau fără mască, pleacă. Iar artiștii plastici cu nemiluita. Chiar și la cules de sparanghel!

Un grafician a expus această ideie, prin imaginea unei bărci cu care pleacă de acasă. Iar Ioan Horvath-Bugnariu e chiar tranșant cu litografiile Oriunde, Oricum (Vreau să plec)și Acum (Vreau acasă). Cu mesaj politic este și lucrarea lui Ioan Vlădoiu Peștele de la cap se împute, cu precizarea din desen „deci tot de la cap să-l curățăm”.

Mi-a părut bine să mă reîntâlnesc cu grafica unor autori de filme de animație ca Olimpiu Bandalac, prezent cu două omagii folosind o tehnică mixtă pe hârtie manuală, și Radu Igazsag, cu un experiment de 25 de fotograme live, sau cu una dintre cele mai originale pictorițe ale anilor ’90, Daniela Frumușeanu, despre care nu mai știam nimic, cum a evoluat. Dar ceea ce expune, două linogravuri (Palimpsest și Stop cadru), mi-a amintit de grafica ei miniaturistă, ca în cărțile rare de anticariat.

Se pare că artștii au venit cu lucrări gândite și realizate mai demult, fiindcă, cu două sau trei excepții, nimeni nu reflectă pandemia, ca și cum ea nu există. Graficienii nu s-au omorât să ne spună grafic cum au trăit ei acest fenomen care ne-a răscolit viața. Au preferat frumoasele evadări. Așa este cazul artistei Paula Craioveanu, care ne-a spus că cele trei lucrări expuse, sub titlul Surrrealist Window, sunt inspirate și trăite de vacanța ei în California. Dar californiene sunt doar plantele, în special palmierii care acoperă „fereastra surrealistă”, dincolo de ele, adică fereastra ca atare, pare ruptă din Belle Epoque. Iar una dintre ferestrele tripticului este o oglindă vieneză, oricum, o oglindă aristocrată. Artistocrația ne parte azi o evadare surrealistă! Dar în contreast cu cele două desene ale Gabrielei Aniței, care redă clădiri interbelice degradate, blonave, părăsite (bun titlu, Orașul pierdut), Paula Craioveanu ne proiectează cu imaginile ei într-un univers elitist, între-o lume de poezie și splendoare, o adevărată evadare din lumea pandemică în care trăim. O concurează Ioan Cuciurcă (curatorul expoziției), care prezintă un triptic numit tot Fereastra, dar nu mai e surreaslistă, ci doar digitală. Sunt experimente foto, care par colaje printate.

Cu rare excepții, graficienii nu fac politică, ci își expun talentul într-o sarabandă de linii și culori pline de fantezie. În general, expresia este abstractă, nu vedem o confruntare cu chipul uman sau o reflectare modernă a mitologiilor lumii, așa cum ne-a obișnuit un clasic al graficii românești, Marcel Chirnoagă.

Îl imită în trei desene artistul Mihai Ionescu, numite bizar Chiemeka, Dope Plaxa, Notorious Haler. El e un remarcabil desenator în peniță pe hârtie, ca și Alexandra Mas, cu ciclul Incub (desen în tuș). Mi-au plăcut și cele două lucrări ale lui Ion Drăghici, relevând forme antice (Amor de centaur și Zodia Berbecului), după cum foarte originală este piesa semnată de Ștefan Kancsura Loc pentru suflet, în care vedem un ulcior mărit care devine un castel, în genul în care sunt create măștile de Halloween. Și cele două Stări de fapt ale lui Răzvan Paul Mihăiescu sunt de reținut. Sunt și frumoase evadări culturale, ca Regele corb al Elenei Drăgulelei sau ca un omagiu făcut lui Blaga de artista Gocan. O serie de lucrări se referă la amintiri. Sunt multe plonjări în trecut și autorii la aduc la suprafață prin brazde de linii sau benzi, cu personaje care se văd ca prin ceață, cum face Emil Craioveanu în Fâșii din timp.

Omul cam lipsește din această expoziție, dar atât cât este, pare spectral, ca senzaționala de-mascare a Silviei Ionel, cu Mască 1, 2, în care chipul din imagine e înfășurat într-un bandaj ca în filmele SF. Un personaj fantomatic, precum Corona Lisa. Cu adresă directă la pandemie, ca o ardere mortală, este Sub Covid I, II de Adriana Cănija Popa, iar Sorin Petru Pănăzan a creat chiar un afiș protestatar, cu oameni cu măști, iar un personaj are un braț ridicat cu pumnul strâns amenințător și cu o bandă în jurul capului pe care scrie „PLANdemic” (chiar așa, fiindcă e vorba de un plan, probabil cincinal, cum îl vrea ministrul Tătaru sau alți profitori ai pandemiei).

Evident, nu puteau să lipsească viziunile dystopice. Foarte multe lucrări ne trimit la un univers post-apocaliptic, ca lucrările lui Havadi-Nagy-David István sau imaginea kafkiană numită Cuplu de Ionela Lăzureanu. Devoratoare este și imaginea unei coloane de mere mușcate, la capătul căreia se află o lăcustă. Artistul, Dorel-Cristian Deliu, a numit-o Insomnia. Dar cel mai devorator personaj este creat de Sergiu-Valentin Grapă în lucrarea Humanity Transplant, în care face face anatomia pe verticală a unui om, în stilul lui Salvador Dali. Personajul se pierde printre aparatele care îl analizează, iar inima lui dă în clocot, se revarsă. Acesta e Omul Vitruvian al viitorului.

E o viziune SF? Poate. Multe desene au o natură științifico-fantastică, precum lucrarea Structura XXXV de Lucia Ősz. Sigur, o expoziție cu un număr atât de mare de expozanți, nu putea să aibă o unitate tematică, de aceea diversitatea este totală. Am descoperit chiar și un exercițiu à la Kandinsky, care își numea unele lucrări Fără titlu, iar altora le dădea un nume nu după ceea ce reprezenta lucrarea, ci după o pată de culoare din aliajul ei, cum face și Gabriela Diana Bohnstedt Gavrilaș în Fragmente albastre din spațiu. Iar cu Mesaj subliminal, Maria Fülöp se apropie de suprematismul lui Malevich. Sunt multe nume noi, necunoscute pentru mine, și poate de aceea am senzația că am asistat la o expoziție cu multe lucrări inocente, de început de lume (de creație).

Evenimentul plastic are, desigur, o natură experiemntală. Artiștii experimentează varii tehnici, dar mai ales idei și provocări față de modele, cum am arătat. De la desenul în peniță la linogravură pe material textil, așa cum practică Elena Felicia Selejan în tripticul Arhivă. Experimental oferă o mare libertate artistului, care își poate manifedta din plin spiritul ludic.

Îmi pare rău că nu pot pomeni într-o cronică mai multe din lucrările acestei expoziții, dacă nu toate, fiindcă artiștii selectați au această calitate, combină tehnica desenului cu ideea. Sunt grafici pe o idee sau alta, au ca suport idei originale. Multe licrări tind să exprime idei foarte complexe, delicate, psihice, ca izolare, disperare, convulsie, înstrăinare, vanitate, tăcere, haos, prizonierat, ideea de „persona”, ca la Bergman, din care țâșnesc evadări, ca în Orizont imaginar, Speranță, Zbor sau Călăuză celestă. Mai rar înrădăcinări în istorie, în tradiția românească, așa cum face în două compoziții abstracte Adina Andrei. Cineva imaginează și un Dans al soarelui. Sunt multe gânduri și conexiuni, care ar merita analizate pe îndelete într-o carte.

Și un alt lucru care trebuie remarcat, lucru rar pe la noi, expoziția „Graphic Art” este însoțită de un frumos catalog color bilingv, român-englez.

Grid Modorcea, Dr. în arte