Icoana „Maica Domnului Panakranta” (Milostivă), pictată în anul 1845 pe sticlă realizată manual, este exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului. Icoana, de 67/50 cm, (inclusiv rama), a fost realizată de un pictor încă necunoscut și provine, cel mai probabil, din biserica de la Petea (județul Cluj), afirmă reprezentanții muzeului.

Aceluiași autor se pare că-i aparține și icoana „soră” Deisis din colecția muzeului clujean, dar și alte două icoane, păstrate în colecția „Szocs”, într-un atelier din sudul Transilvaniei.

Icoana „Maica Domnului Panakranta” constituie unul dintre tipurile iconografice ale Maicii Domnului (Milostivă) reprezentată pe tron și prezintă interferențe bizantine și apusene.

Este împărțită în două registre, iar în cel inferior, icoana înfățișează un peisaj monahal, imaginea mai multor mănăstiri ducând cu gândul la Sfântul Munte Athos. Ambele registre sunt încadrate de o ramă dublă, aurită, care prezintă și ornamentație florală.

Pe spatele icoanei există o dublă inscripție, una scrijelită în lemn, și o alta, greu descifrabilă, cu vopsea roșie. Ambele fac referire la un anume „Petru Imburuș” (Ambruș?), nume care apare atât incizat (scrijelit), cât și în textul scris cu roșu „a lui Petru Imburuș…”.

NapocaNews