Nisreen Rubaian, Reprezentanta Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR), a fost în vizită la Cluj-Napoca pentru a se familiariza cu contextul local, cu activitățile, politicile locale și rolul pe care primăria ar putea să îl aibă în procesul de incluziune al refugiaților.

„Am prezentat, pe scurt, profilul orașului și avantajele competitive pe care Cluj-Napoca le are în context local, regional și european. Modelul local de inovare implementat la Cluj – orașul ca o platformă – creează un context propice pentru colaborarea dintre toți cei implicați în bunul mers al orașului, inclusiv în ceea ce înseamnă domeniul social și marile provocări europene. Așa cum am mai subliniat: nu ești inovativ dacă nu ești incluziv.

Universitățile, cetățenii, mediul privat și ONG-urile împreună cu administrația locală au reușit aici, la Cluj, să pună bazele unui ecosistem unde toată lumea să poată contribui la dezvoltarea durabilă a orașului. De asemenea, am subliniat că una dintre cele mai importante componente pe care comunitatea clujeană se fundamentează este cea a toleranței (4T: Talents, Trust, Tolerance, Technology) astfel că, sunt convins că putem găsi împreună soluții, de ce nu unele inovative, la problemele paneuropene ale secolului XXI.

Pe durata vizitei, dna Nisreen Rubaian a fost însoțită de dna Carolina Marin – Senior Protection Associate UNHCR în România. După scurta întrevedere de la primărie, cele două oficialități au participat la evenimentul Ziua Porților Deschise, la Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central, în cadrul proiectului European Pact for Integration(EPI)”, a declarat edilul Emil Boc.

NapocaNews