Anul acesta am avut o zi tristă a Zilei Armatei, fără ceremonii fastuoase și fără defilări de trupe și tehnică militare. Păcat și dureros. S-a renunțat la o zi de recunoștință pentru militarii români, care s-au jertfit pentru eliberarea ultimei brazde de pământ de la Carei, pe 25 octombrie 1944, când Armata Română a înfrânt trupele de ocupație hortyisto-naziste. S-a renunțat și la o formă de recunoștință și respect pentru generații de soldați și cadre militare, care în ultimii 75 de ani au păstrat și continuat demnitatea, suveranitatea și tradiția națiunii române. Fără eroismul Armatei Române astăzi România nu ar exista. Din păcate, autoritățile pretextând pandemia de Covid 19 nu au mai organizat ceremonii militare. Doar la București în Parcul Carol I au fost depuse câteva coroane de către oficialități, fără public și la Monumentul Ostașilor Români de la Carei. În restul orașelor o tăcere asurzitoare. Se renunță și la ultimele forme de omagiu față de tradiția glorioasă a Armatei Române. Președintele și premierul au emis niște comunicate anoste, în limbaj de lemn. Și atât merită pentru ei militarii români? Memoria soldaților români nu merita această ofensă și ignoranță. Soldații români s-au bătut la 1877 pentru independență, nu numai cu turcii, ci și cu holera și gripa. În 1917 la Mărășești trupele române de Ioni în izmene au făcut praf armata germane a lui Mackensen, și nu s-au speriat nici de tifosul exantematic și nici de gripa spaniolă.

Generalul Traian Moșoiu a învins trupele bolșevice la Budapesta în 1919, fără să se ascundă de gripa spaniolă și a salvat Europa civilizată și democrată de ocupația sovietică. În al doilea război mondial, militarii români au înfruntat virusurile și foametea până în Caucaz sau Munții Tatra și au salvat Europa de ciuma hortystă și nazistă. Azi militarii români au fost consemnați în cazarmă să nu facă…Covid. Dacă în acestă zi ne atacau rușii lui Putin? Generalii noștri, la braț cu politicenii europeni își adminstrau paracetamol și vitamina C să nu moară de… Covid? Unde este curajul militarului român în fața morții, care își apără cu prețul vieții țara, conform jurământului militar? Covidul nu afectează pensile speciale sau veniturile în euro din Afganistan, ci doar ceremoniile de recunoștință a glorioasei istorii militare a poporului român? Dacă ne este frică ca militari să nu murim de Covid, atunci cum nu ne este frică să cădem străpunși de glonț ca să apărăm brazda românească, strigând ”pe aici nu se trece?” Și anul acesta onoarea militarilor români a fost salvată de ceremoniile societății civile de la Valea Uzului, în frunte cu Mihai Târnoveanu și Frăția Ortodoxă ”Sf. Mucenic Biruitor Gheorghe”, care au aprins lumânări și s-au rugat pentru soldații căzuți, cu preoții în frunte, la fel ca în Imnul Național, făcând apelul celor căzuți pentru independența și unitatea soldaților căzuți pe front în acel loc: Prezent! Tot mai mult societatea civilă românească ia locul autorităților locale și centrale în celebrarea martirilor, tradițiilor și gloriei Armatei Române. Cei din fruntea statului român, fiindu-le dragi diurnele de la Bruxelles, nu mai sunt în stare, nu mai simt, și se pare că nu mai vor să păstreze și să perpetueze demnitatea și prestigiul națiunii, în frunte cu Armata Română?

Ionuț Țene