Acțiune de amploare în biserici. Credincioșii vor fi verificați în timpul slujbei iar preoții riscă amenzi usturătoare

Autoritățile au anunțat că polițiștii vor fi puși să verifice credincioșii în biserici, în timpul slujbelor.

Decizia survine în urma faptului că, potrivit prefectului din Bistrița-Năsăud, credincioșii nu poartă măști în interiorul lăcașlor de cult.

Astfel, autoritățil din Bistrița-Năsăud anunță controale pentru verificarea modului în care credincioșii poartă măștile și păstrează distanța socială.

Sunt reclamații că regulile nu ar fi respectate, susține prefectul Stelian Dolha, care a anunțat că va avea mai întâi discuții cu reprezentanții bisericilor.

În condițiile în care numărul de infectați crește și în Bistrița Năsăud de la o zi la alta, prefectul a hotărât să trimită echipe de control în toate bisericile.

„Ce înseamnă controlul? Au intrat în biserică în ziua de duminică, au constatat că o parte dintre credincioși nu au mască, se termină slujba și amenda o ia preotul. Trebuie să facem asta, nu putem altfel”, susține prefectul.

Stelian Dolha a adăugat că pot fi găsite soluții și pentru cei care nu au măști.

NapocaNews