Baschetbalistul Nandor Kuti, de la U-BT Cluj-Napoca, a fost testat pozitiv la COVID-19 şi a părăsit lotul naţionalei României pentru meciurile cu Polonia şi Spania, din preliminariile Campionatului European masculin – FIBA EuroBasket 2022.

Kuti va fi transportat de la Bucureşti la Cluj-Napoca, în condiţii de siguranţă, precizează clubul ardelean, care menţionează că şi directorul executiv sportiv Branko Cuic a fost testat pozitiv.

Selecţionerul Tudor Costescu şi secundul Nenad Markovic au convocat pentru pregătire un lot de 15 sportivi, iar alţi 9 se află în aşteptare, în cazul în care apare vreo accidentare sau vreun caz legat de pandemia Covid-19. Cei 14 jucători din lot sunt Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), Tudor Gheorghe (BCMU FCA Piteşti), Mirel Dragoste (SCM Timişoara), Tudor Fometescu (CSM CSU Oradea), Marcu Badiu (CSO Voluntari), Dragoş Diculescu (SCM U Craiova), Mihai Măciucă (BCMU FCA Piteşti), Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea), Bogdan Popa (BCMU FCA Piteşti), Ionuţ Berceanu (Dinamo Ştiinţa Bucureşti), Cătălin Baciu (CSM CSU Oradea), Rareş Uţă (BCMU FCA Piteşti), ei urmând să facă joncţiunea cu cei doi jucători care evoluează în străinătate, Emanuel Căţe şi Kristopher Ruchard, direct în ‘bula’ de la Valencia.

Pe lista lărgită a ”vulturilor” trimisă la FIBA se află Alexandru Olah, Ştefan Grasu, Giordan Watson, Tudor Gîrbea, Iulian Orbeanu, Edward Petrescu, Bogdan Ţîbîrnă, David Vida şi Radu Vîrnă.

Nationala României va juca la Valencia împotriva selecţionatei Poloniei, în data de 28 noiembrie (ora 17:30), şi a naţionalei Spaniei, în data de 30 noiembrie (ora 20:30), partidele urmând să fie găzduite de arena Pabellon Municipal Fuente de San Luis.

NapocaNews