Membrii UE care resping mecanismul statului de drept trebuie să fie conștienți că cetățenii lor vor trebui să plătească un preț pentru această poziție, a declarat, marți, ministrul german pentru Europa, Michael Roth, vorbind într-o videoconferință cu omologii săi din UE, transmite Reuters.

Ungaria și Polonia au blocat adoptarea bugetului UE 2021-2027 și a fondului de redresare față de efectele coronavirusului la o întâlnire de luni cu ambasadorii națiunilor UE, spunând că nu pot accepta o clauză care condiționează accesarea fondurilor europene de respectarea statului de drept.

Ambasadorii guvernelor UE au participat luni la o reuniune la Bruxelles unde urmau să susțină un compromis la care s-a ajuns cu pachetul de 1.800 de miliarde de euro între Consiliul European și Parlamentul European, dar nu a putut ajunge la un consens din cauza vetoului Ungariei și Poloniei.

Unii oficiali europeni spun că Uniunea Europeană plătește acum pentru faptul că nu a rezolvat în totalitate această dispută în timpul summit-ului din iulie, atunci când a fost aprobat acest pachet de redresare economică. Pentru a obține un acord atunci, liderii europeni au fost de acord că va exista o legătură între acordarea de fonduri viitoare și respectarea normelor statului de drept, însă au lăsat această legătură deschisă interpretărilor.

Instituțiile europene și multe guverne din UE se plâng de ani de zile de alunecarea Ungariei și Poloniei spre autoritarism. La rândul lor, liderii polonezi și ungari se plâng că ar fi „șantajați” de Bruxelles.

NapocaNews