Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat marți, 17 noiembrie 2020, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la slujba de înmormântare a arhimandritului Ghelasie Țepeș, ctitorul și starețul Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” de la Sighișoara.

De la ora 13:00, în curtea mănăstirii, cei doi ierarhi, înconjurați de un sobor restrâns de clerici, au oficiat slujba înmormântării, în prezența viețuitorilor așezământului monahal, a numeroși credincioși, ucenici și fii duhovnicești ai vrednicului de pomenire părinte Ghelasie.

În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a evocat personalitatea starețului Ghelasie și a prezentat condoleanțe obștii mănăstirii.

„Sunt multe motivele pentru care ne aflăm aici. Întâi de toate, am venit să ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufetului părintelui Ghelasie. În al doilea rând, am venit să aducem mângâiere, să prezentăm condoleanțe Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, obștii mănăstirii și credincioșilor care l-au iubit; iar dacă mângâierea noastră este slabă, e puternică mângâierea care vine de la Domnul Iisus Hristos. Atunci când Lazăr murise, Domnul Iisus Hristos le-a mângâiat pe surorile sale, Marta și Maria, cu aceste cuvinte: Amin, amin zic vouă, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; iar cel ce trăieşte crezând în Mine, nu mai moare niciodată (Ioan 11, 25-26). Și apoi, în al treilea rând, suntem prezenți aici ca să medităm la această misiune importantă de părinte duhovnicesc, pe care Domnul Hristos i-a încredințat-o părintelui Ghelasie”.

Părintele Mitropolit Andrei a subliniat virtuțile părintelui duhovnicesc, titrează Radio Renașterea.

„Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă, în capitolul 5, sublinează virtuțile pe care le pune în lucrare părintele duhovnicesc, și zice așa: «Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi».

Cel puțin patru virtuți, patru îndatoriri, pe care duhovnicul le pune în lucrare, sunt subliniate de Sfântul Petru. Întâi de toate, îi primește pe toți, oricum ar fi, tineri și bătrâni, cultivați sau oameni simpli, buni sau răi, bogați sau săraci, credincioși sau mai puțin credincioși, îi primește absolut pe toți, pentru că sunt copiii lui; după ce îi primește pe toți, îi iubește pe toți; în al treilea rând, se roagă pentru toți; iar în al patrulea rând, părintele duhovnicesc poartă sarcinile tuturor.

Nu sunt puține durerile și necazurile pe care le au oamenii în vremurile noastre, pe care le au călugării în vremurile noastre, iar părintele duhovnic se încarcă cu ele și încearcă se le rezolve și să le dea o soluție celor aflați în impas. El le simte și le poartă și se înfățișează în fața lui Dumnezeu cu toate durerile și necazurile credincioșilor lui. Această lucrare a facut-o părintele stareț Ghelasie, pe lângă celelalte administative. (…) Pentru aceasta Îl rugăm pe Tatăl nostru Cel Ceresc să-i facă parte de odihnă veșnică întru Împărăția Sa”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

De asemenea, un panegiric a rostit și Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.

Apoi, cortegiul funerar a înconjurat biserica mănăstirii, îndreptându-se spre locul rânduit din curtea așezământului monahal, unde părintele Ghelasie a fost înhumat.

NapocaNews