Partidul Noua Dreaptă a depus și i s-au aprobat, pentru județul Mureș, LISTE COMPLETE de candidați atât pentru SENAT cât și pentru CAMERA DEPUTAȚILOR la Alegerile Parlamentare din 6 decembrie 2020!

Chiar dacă UDMR și reprezentanții partidelor parlamentare din cadrul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Mureș au votat în mod abuziv pentru respingerea listei Partidului Noua Dreaptă pentru Camera Deputaților, admițând-o doar pe cea pentru Senat, la contestația pe care am formulat-o împotriva acestei decizii, Tribunalul Mureș a impus prin sentința civilă nr. 875/2020, admiterea LISTEI INTEGRALE de candidați ai Partidului Noua Dreaptă și pentru Camera Deputaților.

Astfel, mureșenii care timp de 30 de ani s-au simțit nereprezentați și înșelați de actualele partide parlamentare vor avea ocazia să voteze pe 6 decembrie oameni noi, fără compromisuri și fără compromiși. Oameni loiali, muncitori, cinstiți și curați, competenți, iubitori de țară, apărători de principii și de valori morale, doritori de a reda românilor bunăstarea, independența, suveranitatea și demnitatea națională.

Partidul Noua Dreaptă este partidul naționaliștilor români, al tuturor celor care consideră că a-ți iubi țara nu este o rușine ci o virtute. Al tuturor celor care consideră că fiecare popor trebuie să-și cultive valorile naționale, să-și păstreze identitatea prin limbă, tradiții și religie, să le transmită mai departe generațiilor viitoare.

Lista candidaților pentru Senat este deschisă de domnul Marius Moldovan, Președintele Filialei Mureș. Are 33 de ani, este economist și consultant financiar în asigurări de viață, sănătate, investiții și pensii private.

Pe următoarele locuri la Senat candidează:

2) Florin Mihuțiu – 43 ani, coordonator transport și dispecerat;

3) Cosmin Stamate – 46 ani, inginer tehnolog în industria alimentară;

4) Silvia Ioana Cotoară – 44 ani, îngrijitor atestat;

5) Ioan Lucian Candale – 48 ani, economist, antreprenor;

6) Emilian Abrudan – 51 ani, agent gardă de corp și transport valori.

Domnul economist Silviu-Gheorghe Rațiu, deschide lista la Mureș pentru Camera Deputaților. Are 30 de ani, este economist și consultant în managementul proiectelor de finanțare națională și europeană.

Pe următoarele locuri la Camera Deputaților candidează:

2) Codrin-Mihai Goia – 29 ani, istoric, reprezentant relații clienți;

3) Sergiu-Teodor Pop – 32 ani, economist, student arte muzicale;

4) Diana-Maria Rațiu – 26 ani, asistent medical generalist;

5) Marius-Ciprian Sabău – 34 ani, tehnician hotelier;

6) Ingrid Vaida – 26 ani, tehnician hotelier;

7) Grațiana-Liliana Țibuleac – 26 ani, medic;

8) George Riglea – 30 ani, constructor;

9) Daniel-Mihai Ioan – 40 ani, agent vânzări;

10) Bogdănel Nica – 34 ani, constructor., transmite Biroul de Presă al Partidului Noua Dreaptă – Filiala Mureș.

NapocaNews