Pentru libertatea politică, economică şi religioasă s-a murit în decembrie 1989, când s-a strigat pe străzile din Timișoara, Cluj sau București: „Vom muri și vom fi liberi!” Numai adepții morții și neființei se luptă împotriva libertății religioase și a izvorului vieții. Tinerii din decembrie 1989 au înțeles că fără libertate suntem morți moral și fizic. Libertatea transcede constrângerile tiranice ale dictaturii.Omul fără libertate este mort. Istoriograful Constantin Portelli scria subliminal în „Metafizica istoriei”, încă din 1983, că forţele puterii, care vor să distrugă democraţia occidentală au reinventat frica faţă de moarte, ca premisă a desfiinţării libertăţilor şi drepturilor omului. Occidentul redescoperea frica de moarte, de parcă viaţa ar fi o prelungire nesfârşită, un perpetuum mobile de distracţii, bunăstare şi divertisment. Pe frica de moarte se construiesc sistemele totalitare de tip „1984” sau „minunata lume nouă”. Pr. Constantin Galeriu scria în revista „Miracol ’89”, prin 1999: „Potirul durerilor era plin la acea cumpănă de vremi! A luminat atunci în spiritul vostru, tinerilor, un cuvânt unic: „Vom muri şi vom fi liberi!”. Nu l-a rostit nimeni în vreo altă ţară, în vreo altă revoluţie, nici la 1789, nici la 1848, nici în 1917. Voi aţi descoperit libertatea în moarte, dar nu în moartea ca moarte, ci în moartea ca jertfă. Aşa a fost la început: Jertfa, nu moartea! „Mielul e înjunghiat de la întemeierea lumii” Apocalipsa 13:8. Creaţia e întemeiată pe jertfă. Păcatul a transformat jertfa în moarte. Dar Hristos a transformat, prin Cruce, moartea în Jertfă, care duce la Ȋnviere – în jertfă rodește învierea. În jertfa voastră a rodit reînvierea neamului. Voi aşa aţi trăit moartea, ca jertfă; trăind-o aşa, moartea murise în voi mai înainte; murise frica, murise sclavia totalitară, murise josnicia materialistă, murise ateismul, murise tot ce omoară viaţa în duhul ei divin, nemuritor. Jertfa nu e moarte. Jertfa este DA, afirmaţie originară, început de existenţă; moartea este NU, este negaţie, este sfârșit de existenţă. Cauza jertfei este iubirea, este Dumnezeu; cauza morţii este păcatul, este demonul”.

Întotdeauna m-a fascinat ce au strigat tinerii fără frică pe străzile Timişoarei, Clujului şi Bucureştiului: „Vom muri şi vom fi liberi!” Cu piepturile goale în faţa gloanţelor armatei şi securităţii, aceşti tineri au înţeles că fără libertate nu este viaţă. Ce tinereţe curajoasă, faţă de tinerii generaţiei de azi, speriaţi şi închişi în case pentru o viroză pandemică periculoasă, dar cu o mortalitate totuşi de 0,6 la mie. Tinerii din decembrie 1989 au înţeles că fără libertate şi adevăr nu există viaţă, Sunt tineri care nu au mai ieşit din case din luna martie 2020, alţii nu s-au mai căsătorit, pentru că nu se fac nunţi s-au le-au fost frică să nu fie „răspândaci”, cum afirma un fost premier. Tinerii de astăzi şi-au predat fără luptă şi luciditate libertăţile în faţa unor restricţii faţă de un pericol de o mie de ori mai mic decât acela de a sta cu pieptul gol în faţa puştilor mitralieră ale militarilor şi securiştilor. În decembrie 1989 a fost, pe lângă o revoluţie socială pentru democraţie, şi o resurecţie religioasă. Tinerii au înţeles că fără Dumnezeu nu se poate construi o democraţie viabilă. Ei au fost „iluminaţi” în decembrie 1989, că frica indusă de sistemul totalitar şi represiv este motorul regimului comunist. Să învingi frica de moarte este primul pas spre libertate şi democraţie. Poetul Călin Nemeş a ieşit în centrul Clujului, cu pieptul gol în faţa gloanţelor soldaţilor pentru că a înţeles sensul lumii: fără libertate nu este viaţă. Frica de moarte este o inducere perfidă a regimurilor totalitare. De aceea când aud perpetuarea propagandei, ce a devenit o ideologie, privind frica de moarte, care scade cu 50 la sută imunitatea în faţa bolii, mă gândesc la eroii din decembrie 1989, care au înţeles că, doar atunci când învingi frica de moarte vei putea scanda: Vom muri şi vom fi liberi!” Orice regim totalitar se construieşte pe frică, orice democraţie pe libertatea de alegere. Când se reduce libertatea de alegere a cetăţeanului, prin restricţii excesive, atunci este dictatură, cum s-ar numi ea: comunistă, nazistă, militară sau sanitară. Întotdeauna, eroii sunt puţini şi aleşi. În decembrie 1989 a fost o excepţie!

Ionuţ Ţene