CFR Cluj a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal, titrează Agerpres.

Campioana a tranşat disputa încă din prima repriză, când au marcat Gabriel Debeljuh (14), după ce Ricardo Grigore a alunecat lângă atacantul croat, şi Adrian Păun (44 – penalty), în urma unui fault comis de Ante Puljic asupra lui Debeljuh).

Dinamo a pierdut doi jucători importanţi în prima repriză, Aleix Garcia şi Ante Puljic, ambii accidentaţi.

Dinamo a încheiat meciul în zece jucători, după Florin Bejan a primit al doilea cartonaş galben la ultima fază a meciului (90+3).

De la venirea antrenorului Edi Iordănescu, CFR Cluj a câştigat toate cele trei meciuri de campionat cu acelaşi scor, 2-0.

Clujenii au un bilanţ de şase victorii şi un egal în deplasare în acest campionat, fără gol primit în ultimele patru deplasări.

Dinamo venea după trei victorii consecutive în campionat.

FC Dinamo Bucureşti – CFR 1907 Cluj 0-2 (0-2), Stadion Dinamo – Bucureşti
Au marcat: Gabriel Debeljuh (14), Adrian Păun (44 – penalty).
Cartonaş roşu: Florin Bejan (Dinamo, 90+3).
Arbitru: Marius Avram (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Mircea Orbuleţ (Bucureşti); arbitru de rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) – LPF

NapocaNews