CFR Cluj a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, scor 0-0, marţi seara, pe teren propriu, în cel din urmă meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal, ultima a turului.

Cele două formaţii şi-au creat puţine ocazii de poartă într-un meci în care prudenţa a fost cuvântul de ordine.

Universitatea a avut mai multe şanse de gol, prin Ivan Mamut (33), a cărui reluare din 7 metri, a fost respinsă cu piciorul de portarul Cristian Bălgrădean, prin Cristian Bărbuţ (84), care a tras la colţul scurt, fără probleme pentru Bălgrădean, fostul portar al Universităţii, şi Ovidiu Bic (89), care a şutat în transversală. Craiovenii au cerut gol la această fază, considerând că mingea a căzut dincolo de linia porţii, dar nici reluările de televiziune nu au putut da un verdict.

Campioana nu a avut niciun şut pe poartă, singura ocazie notabilă fiind lovitura de cap a lui Andrei Burcă (53), în urma unui corner executat de Ciprian Deac.

Antrenorul Universităţii, Corneliu Papură, a primit al doilea cartonaş galben în min. 90+2, pentru proteste.

La CFR a debutat în acest meci Mihai-Adrian Gîdea, schimbat în min. 9 cu Alex Chipciu.

Universitatea a terminat turul neînvinsă în deplasare, cu şase victorii şi două egaluri. Echipa din Bănie termină prima parte a campionatului pe locul al doilea, iar CFR pe trei.

CFR are o singură victorie în ultimele patru meciuri de acasă, un egal şi două eşecuri.

FC CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova 0-0, Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF

NapocaNews