Primarul Clujului, Emil Boc, l-a criticat dur pe arbitrul Sebastian Colțescu, după ce acesta a spus despre un jucător că este “ăla negru“.

“Acolo, să ne înțelegem, nu a fost nicio conspirație, a fost prostie. Când te-ai dus într-un club al ligii campionilor te îmbraci la cravată, la costum și respecți regulile clubului. Nu poți să folosești expresiile pe care tu le folosești pe maidan la tine acasă, când te duci la cel mai înalt club de reprezentare a Uniunii Europene.

Nu ai ce căuta acolo, pur și simplu. Dacă ți-ai asumat să te duci și să reprezinți România acolo, trebuie să te comporți după regulile jocului. 

Este impardonabil gestul, după părerea mea. E un om care nu e pregătit pentru asemenea funcție sau reprezentare. Locul lui este să reprezinte în altă parte și la cu totul un alt nivel”, a spus Boc, la un post de radio. 

El a apreciat că nu există nici o scuză pentru cuvintele folosite de arbitrul român, arătând că astfel de expresii “incită“. 

“Dacă te duci în Europa, du-te și reprezintă-ne, dacă vorbești așa la Apahida, ok, stai la Apahida și arbitrează acolo. Dar și dacă vrei să arbitrezi aici, că ești tu la tine acasă, nici aici nu ai voie să folosești niciun cuvânt de genul acesta care are și o altă conotație.

Nu există scuze. În nicio situație din fotbal nu ai voie să folosești asemenea cuvinte dacă ți-ai ales un drum al fotbalului, pentru că sportul prin excelență trebuie să fie tot ce e mai pur, mai curat și promovează valori autentice, neconflictuale, fără tensiuni. Păi, și tu ce faci? Vii și inciți prin fraze de genul acesta”, a afirmat primarul Clujului. 

„Acolo, să ne înțelegem, nu a fost nicio conspirație, a fost prostie. Când te-ai dus într-un club al ligii campionilor te îmbraci la cravată, la costum și respecți regulile clubului. Nu poți să folosești expresiile pe care tu le folosești pe maidan la tine acasă, când te duci la cel mai înalt club de reprezentare a Uniunii Europene. Nu ai ce căuta acolo, pur și simplu. Dacă ți-ai asumat să te duci și să reprezinți România acolo, trebuie să te comporți după regulile jocului.  Este impardonabil gestul, după părerea mea. E un om care nu e pregătit pentru asemenea funcție sau reprezentare. Locul lui este să reprezinte în altă parte și la cu totul un alt nivel.”

Edilul a menționat și că, din păcate, imaginea României a fost făcută „praf pentru un gest incalificabil”. Primarul a spus că locul său nu este la un nivel atât de înalt, iar dacă vrea să arbitreze după bunul plac „să stea să arbitreze la Apahida”.

NapocaNews