Sorin Cîmpeanu, despre deschiderea școlilor: Am prioritizat grădiniţele şi învăţământul primar, ne dorim acest lucru / Ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero.

“Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru” (n.red. redeschiderea școlilor și grădinițelor), a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit adevărul.ro.

“Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”, a mai spus Cîmpeanu. Acesta a menționat faptul că trebuie să se consule cu specialiștii în epidemiologie “trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state”.

Sorin Cîmpeanu a declarat că “în Educație pot spune că avem o serie de urgențe. Urgențe care țin în primul rând de modul în care vom reuși să deschidem școlile cât mai repede posibil din perspectiva epidemiologică, începând fie și gradual cu grădinițele și învățământul primar, continuând cu învățământul gimnazial, liceal și universitar. Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru.

Trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state, trebuie să ne consultăm cu cei care au competență să se pronunțe asupra perspectivei epidemiologice și toate acestea din dorința de a redeschide cât mai curând școlile. Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”.

Câmpeanu a mai spus că “Sistemul de educație cuprinde peste 3 milioane de elevi, peste 500 de mii de studenți, sute de mii de cadre didactice și personal didactic auxiliar, fiecare dintre noi avem copii care sunt elevi sau studenți, fiecare dintre noi avem legătură cu sistemul de educație. Este cel mai mare sistem public din orice țară. Este sistemul, care alături de sistemul de sănătate, a plătit cele mai mari costuri în această perioadă, cu totul specifică, a pandemiei”.

NapocaNews