Deși “feroviarii” au jucat din nou în grupele Europa League și se luptă pentru un nou titlu în Liga 1, un jucător e hotărât să plece din Gruia. Potrivit Fanatik, Billel Omrani refuză prelungirea contractului scadent la finalul sezonului.

Campioana este deschisă la oferte pentru atacantul francez, însă fotbalistul ar încerca să plece gratis în vară. Jucătorul e hotărât să rupă orice legătură cu trupa din Gruia și nu își dorește să se prezinte la reunirea lotului condus de Edi Iordănescu.

Între Omrani și oficialii CFR-ului au existat discuții, însă pretențiile financiare ale francezului au fost considerate exagerate de către șefii din Gruia. Astfel, atacantul a fost trimis deja la echipa a doua, însă clubul va fi nevoit să îi suporte salariul lunar de 18.000 de euro până la finalul înțelegerii.

NapocaNews