Ne aflăm încă sub mireasma de bucurie a Nașterii Domnului. Inimile sunt pline de uimirea prilejuită de miracolul întrupării, iar darul oferit devine har lucrător în sufletele noastre. Suntem pregătiți pentru a păși într-un nou an cu mai puțină tristețe și mai multă credință.

Ziua de 1 ianuarie este o zi cu o triplă semnificație: Tăierea-împrejur a Pruncului Dumnezeiesc, născut acum opt zile, îl sărbătorim pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadochiei unul din cei trei mari dascăli ai lumii şi celebrăm sărbătoarea laică a Anului Nou.

Care este înțelesul acestei sărbători a Tăierii Împrejur? Un prim sens este reprezentat de legământul pe care Dumnezeu îl încheie cu Avraam ca semn al înfierii și al îndrumării pe calea mântuirii a poporul evreu, iar prin el al întregii umanități. În al doilea rând avem împlinirea prescripțiilor legii de către Hristos. El, ca om, s-a supus legilor pe care le-a dat. Acest aspect avea să-l precizeze Mântuitorul prin atitudinea față de legea veterotestamentară: „N-am venit să stric legea, ci să o împlinesc” (Matei 5, 17). Acest ritual privit numai sub aspect exterior, devine o piedică în calea mântuirii „Tăierea împrejur este aceea a inimi, în duh, nu în literă”(Romani 2, 29). Lucru asupra căruia Moise stăruia și în același timp prevestea: „Domnul va curăți-mprejur inima ta și inima urmașilor tăi, astfel ca tu să-l iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău, ca să trăiești” (Deuteronom 30, 6).

O dată cu tăierea împrejur s-a dat Pruncului numele de Iisus, nume Dumnezeiesc împreunat cu „Hristos” înseamnă „Mântuitor, Uns”, adică cinstire aleasă, dumnezeiesc, așa după cum îi spusese îngerul Gavriil Sfintei Fecioare Maria: „Iată, vei zămisli în sânul tău şi vei naşte un fiu şi vei chema numele lui, Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul părintelui Său David. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1, 31-33).

Numai cunoscând numele unei persoane putem intra în comuniune cu ea. Numele chezășuiește însușirea omului de ființă deschisă comuniunii cu alte ființe aidoma lui. Numele ne oferă forma personală adâncă a prezenței chipului lui Dumnezeu în noi. Ne spunea părintele Galeriu că, numele primit la botez ne responsabilizează, primim o identitate proprie în fața Lui Dumnezeu, iar prin acesta îl invocăm pe Dumnezeu în viața noastră.

Ori de câte ori rostim numele Iisus suntem încredinţaţi că Dumnezeu este cu noi, că nu ne părăseşte şi ne ajută. Chiar și prin cea mai scurtă rugăciune adresată lui Iisus Hristos, numită rugăciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul” sau simplu „Iisuse”, El vine smerit să sălăşluieşte în noi sfinţenia Sa şi să alunge toată necurăţia din gândurile şi din viaţa noastră, întărind în noi credința și nădejdea.

Rostirea numelui Iisus semnifică împărtășire de harul care izvorăște din persoana Lui, astfel comuniunea cu divinul devine posibilă. Despre numele lui Iisus Hristos au mărturisit toți profeții „că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui” (F. Ap. 10, 43) și în numele lui Iisus, apostolii au săvârșit minuni (F. Ap. 3, 6), este numele din care se îndestulează toate și întru care toți suntem chemați să ne mântuim „numele care-i mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 10).

În prima zi a anului, Biserica îl pomenește pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadochiei.

Pomenirea unui sfânt este o preamărire pe care noi o aducem lui Dumnezeu, „Cel ce este minunat întru sfinţii Săi” (Psalm 67, 36). Sfinţii sunt mărturie şi cartea vie a lucrării lui Dumnezeu în inima oamenilor, dovadă că Dumnezeu nu a părăsit lumea după ce a creat-o nici după ce a trimis în lume pe Unul-Născut Fiul Său, ci îi poartă de grijă şi lucrează la desăvârşirea şi sfinţirea vieţii noastre.

Sfântul Vasile cel Mare a avut un rol important în lupta împotriva ereziei ariene şi macedoniene. De la Sfântul Vasile cel Mare ne-a rămas o cosmologie creştină, era cunoscut prin legăturile cu cercurile ştinţifice ale vremii, îndemnând tineretul creştin ca odată cu învăţătura Bisericii să-şi însuşească şi floarea culturii profane. De numele Sfântului Vasile cel Mare se leagă și Sfânta Liturghie care-i poartă numele și care se săvârșește de zece ori pe an.

Slujind şi predicând în fiecare zi, adâncind teologia, dar şi ştiinţele profane, a fost prezent permanent în mijlocul credincioşilor, în special al celor bolnavi.

Prin intermediul Sfântului Vasile cel Mare primim și noi îndemnul să fim oameni ai faptelor, nu ai vorbelor, să împletim tăria credinţei noastre cu realitatea faptei. Acesta și-a așezat întreaga sa trăire pe temelia învățăturii creștine și a contribuit cu timp și fără timp la clădirea Bisericii lui Hristos.

Această zi de 1 ianuarie este una a bilanțurilor, iar în mintea noastră se nasc câteva întrebări: Ce am făcut în anul care a trecut? Ce am vrut să realizăm și ce am reușit să realizăm? Cât am câștigat și cât am pierdut? și multe altele, toate sunt întemeiate, mai mult sau mai puțin.

În acest areal al întrebărilor trebuie să se regăsească și cele legate de viața noastră duhovnicească: Ce am făcut pentru sufletul nostru? Cât de buni sau răi am fost? Cât de răbdători, iertători și milostivi am fost? Dacă ne preocupă aceste întrebări, înseamnă că nu suntem pierduți. Ne gândim la Împărăția lui Dumnezeu, la bucuria fără de sfârșit a raiului.

Fiind o zi a bilanțurilor să nu uităm să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile de care am avut parte în anul care a trecut și să-L chemăm, cu toată credința și încrederea, în ajutorul nostru în anul care va urma.

La mulți și frumoși ani!

Pr. prof. Siviu Rad