Tactica grupului de rezistență armată condus de Ion Gavrilă Ogoranu prevedea și inducerea în eroare a Securității, făcând-o să irosească timpul și resursele în operațiuni inutile. Împărțită aproape întotdeauna în trei sau patru grupuri mai mici care nu stăteau niciodată în loc, aflându-se în permanentă mișcare, gruparea de partizani a dat bătăi de cap Securității ani de zile, dând impresia că sunt mulți și că pot fi în oricunde, oricând. Uneori nu ezitau să-și bată joc, efectiv, de organele de represiune aflate pe urmele lor, lăsându-le bilete în care îi ironizau. Un astfel de episod relatează Ion Gavrilă Ogoranu în cel de-al doilea volum al memoriilor sale. Este vorba de o acțiune din pragul uneia dintre ierni, când trupele Securității pândeau în Țara Făgărașului, de-a lungul Oltului, fiind convinși că insurgenții se află în zonă. Partizanii se vor arăta ostentativ localnicilor din zona Arpașului de Sus și Cârțișoarei, iar apoi la cabana Negoiu, pentru a da impresia că se pregătesc de iernat în acea parte a masivului Făgăraș. Evident, o diversiune menită a îndepărta Securitatea de zona unde aveau cu adevărat să-și petreacă iarna. Dar de această dată, anunțate rapid, trupele de represiune aveau să se miște repede, punând în pericol pe partizanii suprinși de ninsoare.


“Securitatea trebuia să știe că n-avem alimente în prezent, că n-avem depozite pentru iarnă, că ne zbatem să le procurăm, făcând chiar și mișcări nechibzuite. Astfel am intrat seara în satele Arpașul de Sus și Cârțișoara, la ce oameni s-a nimerit și am cerut de mâncare. La fel, am cerut un târnăcop, chibrituri. Trebuia să se creadă că avem de gând să iernăm undeva prin acești munți. Aflasem că au descoperit bordeiul din Laița, dar ei nu știau că noi știm acest lucru. Întâmplarea cu scândurile, ca și întâlnirea cu mama lui Lisandru le putea da această bănuială. Cu alimentele câștigate ne-am deplasat în pădure, la Avrig, mai stând câteva zile liniștiți. Eram hotărâți să ne ducem la cabana Negoiu, să luăm ce alimente s-ar găsi și apoi, cu ele, în câteva nopți, să ne apropiem de Buzduganul, în valea Sebeșului. Eram șapte inși, toți, afară de Profesorul, Leu, Fileru și Ghiță. Într-o zi, pe la amiazi, am ajuns la cabana Negoiu. Acolo se afla numai o fată din Cârțișoara pe post de bucătăreasă și un băiat de la Bran ce trebăluia pe afară. Nu s-au speriat. Securitatea a părăsit cabana numai cu o săptămână înainte. Ne-au arătat unde păzeau. Fata ne-a pregătit de mâncare; apoi am cumpănit pe trei măgari o seamă de alimente: un sac de orez, unul de zahăr, macaroane, marmeladă, ulei și o sticlă de rom. Am adăugat câteva pături. Am dat un bon de mână pentru tot ce-am luat, ba încă le-am scris și o scrisoare din care rețin: “Către voi, nevlegilor securiști! Degerați pe la Olt și pe la Chirpăr și nu vă faceți datoria să păziți trecătorile! V-am scris la revedere în munte. Nu v-ați ținut de cuvânt. Ne pare foarte rău. Am venit. Am văzut. Am luat. Am plecat. La revedere dar tot peste Olt. Și nu, la primăvară.Grupul 52 Carpatin “Negoiul” de Eliberare Națională “.


Chiar când eram gata de plecare au apărut singurii turiști ce se aflau la cabană: doi tineri ce susțineau că sunt studenți și că au venit pe creastă… Nu i-am legitimat, socotind lucru inutil. Dacă erau agenți de-ai Securității, numai de acte n-ar fi dus lipsă. … Pe la ora două am pornit cu măgarii la vale pe plai. Când s-a înserat bine, eram la poale. Aveam de gând să îngropăm ce nu puteam duce în spate, iar măgarii să-i închidem într-un grajd părăsit, să nu-i mânce lupii. Ne opriserăm în prundul râului, chibzuind, când dinspre Porumbacul de Sus, a început să se audă zgomotul surd al camioanelor ce înaintau încet, fără faruri. Nu trebuia să ne-ntrebăm cine-s. Am săpat la repezeală o groapă în prundul râului și-am depus o parte din alimente, am acoperit totul cu pietriș, am îngropat și uneltele, ceilalți au pregătit ranițele, am pornit măgarii spre pădure, am trecut râul prin vad și ne-am îndreptat spre răsărit. Ne-am ridicat pe podeiul dinspre Sărata, imediat sub pădure. Mașinile s-au oprit ceva mai jos, în lunca râului. Se auzeau zgomote înfundate, de coborât din camioane, comenzi scurte, mai mult șoptite, un vuiet ca de mulțime de oameni ce vorbesc încet, și nici o lumină. Era un întuneric de nepătruns, abia ne vedeam noi, și o liniște ca dinainte de ploaie. N-a început ploaia, ci ninsoarea, cu fulgi mari, lipicioși. Am stat un minut să chibzuim. Dacă n-ar fi nins, am fi ocolit satele de sub munte, pe sub ele, evitând zona dintre sate și munte. Doar numai cu o săptămână înainte intraserăm în aceste sate sub pretextul că n-aveam de mâncare. Careva și-a dat cu părerea să ne ducem la Scorei, la șanțuri. … Ne-am zis că era prea riscant. Dacă erai descoperit pe zăpadă acolo, te puteai socoti pierdut. Aici, de bine de rău, ne găseam în pădure, adică acasă, în mediul nostru. Odată hotărât pe unde să mergem, ne-am făcut cruce și am pornit bărbătește. Mergeam anevoie, că aveam greutăți mari în ranițe. Zăpada s-a depus repede și o dată cu ea a început să crească și vizibilitatea, din cauza fluorescenței acesteia. Lăsam urme. Ca să le evităm, alegeam terenul cel mai accidentat. … Curând, însă, ne-am dat seama că nu numai noi făceam urme. Erau dintr-acelea ce duceau de la sate spre munte și invers, și erau multe. Erau urme pe toate căile și pe marginea râurilor. Am trecut râurile prin vad, încălțați. Ne aflam pe prundul râului Bâlea din sus de Cârțișoara, când am zărit o patrulă mergând în șir indian. Am rămas nemișcați, cu mâinile pe arme. Înaintau, din cauza ninsorii, cu capul înfundat în glugă, altfel ne-ar fi putut zări. După ce-am trecut râul, ninsoarea a început să se potolească, lucru de care ne temeam cel mai mult. Am luat hotărârea să ne retragem la pădure, și asta cât mai repede. … Faptul că Securitatea a venit numai pe râul Porumbac cu camioanele, că au venit noaptea când nu-și puteau face tabăra, și în tăcere, și fără faruri, ne-a dat bănuiala că am fost semnalați de la cabană. Bănuiala a căzut pe cei doi “turiști” și pe tânărul de la Bran. În arhivele Securității, se află, de bună seamă, adevărul.”


Florin Dobrincu, Foto: Biletul lăsat de partizani la cabana Negoiu. Arhivele Securității