Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Costel Enache, a declarat, vineri, la reunirea lotului, că are nevoie de un mijlocaş central, un mijlocaş ofensiv şi un atacant pentru a-şi întări lotul în vederea reluării Ligii a II-a.

„Sunt foarte mulţi jucători liberi. Trebuie să aducem un atacant, dar trebuie să înţelegem că negocierile cu jucătorii liberi sunt groaznice în perioada asta. Preţurile au luat-o razna şi e important să găsim soluţiile cele mai bune pentru echipă, nu să ne hazardăm. Schimbările masive nu fac bine unui lot, eu cred că omogenitatea e mai eficientă pentru noi. Sigur că sunt poziţii unde e nevoie de îmbunătăţiri sau de o concurenţă mai bună. Alea două-trei poziţii cu siguranţă le vom acoperi. Dar vrem să găsim şi cele mai bune soluţii, nu să luăm jucătorii, în vară să-i schimbăm şi apoi iar în iarnă. Avem nevoie de un mijlocaş central, un mijlocaş ofensiv şi un atacant”, a spus Enache.

Directorul general al clubului, Daniel Stanciu, a afirmat că pentru a aduce noi jucători este nevoie ca alţii să plece.

„Am renunţat şi vom renunţa în continuare la nişte jucători pentru a face loc altora. Cred că avem un lot foarte bun de jucători, dar întotdeauna e loc de mai bine. Ne dorim să aducem doi-trei jucători, nu mai mulţi, care să vină ca titulari şi să ne aducă acel plus de care avem nevoie”, a explicat Stanciu.

Prima achiziţie a grupării Universitatea Cluj din această pauză competiţională este Donaldo Acka, mijlocaş defensiv care a evoluat până acum la formaţia CSM Poli Iaşi.

NapocaNews