Noua persoane au fost arestate sambata in Danemarca in cursul unor manifestatii contra restrictiilor anti-COVID-19 care au degenerat in violente, au anuntat politia si media locale, noteaza AFP.

Cateva sute de persoane s-au adunat sambata la Copenhaga si intre 50 si 65 la Aalborg, in nord, potrivit presei, citand numaratoarea politiei.

Aceste manifestatii au fost organizate de o grupare, „Oamenii in negru”, pentru a protesta fata de restrictiile impuse de guvern cu scopul de a limita raspandirea noului coronavirus.

„Libertate pentru Danemarca, ne-am saturat”, au scandat manifestantii. Potrivit unor inregistrari video, la Copenhaga au izbucnit violente intre manifestanti, care au aprins artificii si au aruncat cu sticle, si politisti in tinuta speciala. Patru persoane au fost arestate in capitala si cinci la Aalborg, de asemenea pentru folosire necorespunzatoare a focurilor de artificii.

Dupa cum a subliniat Rasmus Schultz, ofiter de coordonare la politia din Copenhaga, unii manifestanti fac parte din „constelatia huliganilor”.

Aflata in semi-carantina de la mijlocul lui decembrie, Danemarca a anuntat marti inasprirea restrictiilor, cerand populatiei sa evite contactele sociale, pentru a proteja sistemul de sanatate in fata inmultirii cazurilor legate de tulpina mutanta britanica.

De la 6 ianuarie, sunt interzise reuniunile cu mai mult de cinci persoane, fata de 10 anterior – atat la domiciliu, cat si in exterior -, iar distanta de respectat intre persoane este de minim doi metri.

Alte masuri sunt deja in vigoare de luna trecuta ca munca de la domiciliu generalizata, iar barurile, restaurantele, teatrele, cinematografele, muzeele sunt inchise cu exceptia farmaciilor si magazinelor alimentare.

NapocaNews