Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, marți, că în ședința de Guvern va fi o ordonanță prin care se prelungește învățământul online până pe 8 februarie.

Sorin Cîmpeanu a spus, marți seară, la Antena 3, că învățământul online va fi prelungit până pe 8 februarie.

„Aveam mâine (miercuri – n.r.) ședință de Guvern. Vom avea o ordonanță de urgență prin care putem să continuăm învățământul online. (…) Speranța și dorința noastră este să organizăm semestrul doi într-o manieră clasică, dar el trebuie finalizat. Ca să poată să fie finalizat e nevoie de o schimbare la legea 55, care dădea dreptul ministrului Educației să decidă trecerea în online până la 31 decembrie 2020. Am fost pus în fața unei întrebări: Dacă inițiem ordonanță de urgență pentru învățământul online, haideți să inițiem până în septembrie 2021. Am refuzat acest lucru și am spus nu. Îl inițiem până în data de 8 februarie”, a spus Sorin Cîmpeanu, afirmând că prin acest fapt arată clar că își dorește redeschiderea școlilor.

NapocaNews