Specialiștii germani de la Institutul Paul Ehrlich investighează moartea a 10 persoane, la scurt timp după ce au fost imunizate împotriva covid-19. Anunțul a fost făcut de Brigitte Keller-Stanislawski, șefa Departamentului de Siguranță a Medicamentelor și Dispozitivelor medicale al institutului, informează BusinessStandard.


Aceasta a precizat că persoanele decedate aveau vârste cuprinse între 79 și 93 de ani și aveau boli antecedente. Timpul dintre vaccinare și deces a variat de la câteva ore la patru zile. „Până ieri am avut nouă cazuri; trebuie să așteptăm datele din Saxonia Inferioară (un alt  posibil caz), care va face să ajungă  la 10. Vorbim despre pacienți în stare extrem de gravă, cu boli multiple, care primeau tratament paliativ Am spus deja că studiem aceste cazuri. Pe baza datelor actuale presupunem că au murit din cauza bolilor de care sufereau, care au coincis cu vaccinarea”, a declarat Keller-Stanislawski.


Institutul a raportat, de asemenea, șase cazuri de șoc anafilactic. Până în prezent, au existat 325 de cazuri cu efecte secundare presupuse legate de vaccin, printre care 51 grave.  Informația din Germania vine în paralel cu anunțul autorităților norvegiene care anchetează decesele a 29 de persoane vârstnice în urma imunizării anti-covid. Mai mult, aici autoritățile au avertizat că vaccinarea persoanelorp în vârstă „este riscantă”.

NapocaNews