Un tribunal din Irak a emis, joi, un mandat de arestare naţional împotriva preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump pentru uciderea locotenentului lui Qassem Soleimani, informează AFP și AP News, citate de Agerpres.
Mandatul a fost emis ca parte a anchetei asupra uciderii lui Abou Mehdi al-Mouhandis, puternicul comandant al forţelor pro-Iran din Irak, ucis anul trecut împreună cu generalul iranian Qassem Soleimani.
În iunie 2020, Iranul a emis un mandat de arestare şi a cerut emiterea unei „notificări roşii” către Interpol pe numele lui Trump, pentru uciderea generalului Soleimani, procedură ce nu a avut succes până acum.
Drona care a pulverizat vehiculele în care se aflau cei doi la 3 ianuarie 2020, pe aeroportul din Bagdad, a decolat la ordinul lui Trump, care – după câteva zile – şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că au fost eliminaţi doi oameni dintr-un foc.
Soleimani, a acuzat Donald Trump, „spunea că ‘vom ataca ţara voastră, îi vom ucide pe oamenii voştri”. „Şi atunci am spus: ‘cât timp mai trebuie să auzim porcăria asta?’”, a continuat preşedintele Trump pentru a justifica uciderile, calificate drept „ilegale” şi „arbitrare” de Agnes Callamard, raportoare specială a ONU asupra execuţiilor extrajudiciare.
Tribunalul pentru anchete din Roussafa, sectorul estic din Bagdad, „a decis să emită un mandat de arestare împotriva preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, conform articolului 406 al Codului Penal irakian”, detaliază un comunicat al Autorităţii judiciare. Articolul 406 prevede pedeapsa cu moartea pentru orice omucidere cu premeditare.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

