Filmul Dracula (1992) al lui Francis Ford Coppola demonstrează cât de românizat este acest mare regizor al lumii, american, cu rădăcini italiene, dar singurul din această mare lume cinefilă care s-a apropiat puternic de România prin dragostrea pentru proza și gândirea lui Mircea Eliade. Filmul său Youth without Youth (2007), după povestirea Tinerețe fără de tinerețe, este antologic. Coppola a deschis drumul ecranizărilor după Eliade, la un nivel pe care nu l-a mai atins nimeni.
La noi, există numai o singură tentativă de apropiere de proza lui Eliade, filmul Eu sunt Adam! (1996) al lui Dan Pița, care însă s-a încurcat în mai multe povestiri, precum La țigănci, trădând luminozitatea și luciditatea scrierilor lui Eliade, înecându-se în simbolurile lor fantastice. În fond, el nu l-a înțeles pe Eliade, a pus în loc o sofisticăreală fără logică, nu a atins acea acuratețe a demonstrației metafizice, care te tulbură, te obsedează când citești proza fantastucă a lui Mircea Eliade.
Și prin ce este… românesc Dracula? În primul rând faptul că acțiunea lui se petrece în Transilvania, în țara cea mai sălbatică și necunoscută a Europei, cum spune Bram Stoker, autorul cărții (1897) după care a fost realizat filmul. O mare parte din acțiune se petrece la Castelul din Carpați al lui Dracula. Dar cine este Dracula? Să prezentăm rezumatul filmului așa cum este dat pe IMDb.

         Rezumat 

         În 1462, Vlad Drăculea, un membru al Ordinului Dragonului, se întoarce după o victorie împotriva turcilor și află că soția lui, Elisabeta, s-a sinucis după ce a primit o veste falsă în care se spunea că soțul ei a murit. Înfuriat de ideea că soția sa va fi condamnată etern din cauza sinuciderii, Dracula deschide mormântul ei și renunță la Dumnezeu, declarând că el se va ridica din mormânt pentru a-o răzbuna pe Elisabeta, împreună cu toate puterile întunericului.
         În 1897, Jonathan Harker, devenit de curând avocat, îl ia de client pe Contele Dracula din Transilvania de la colegul său R. M. Renfield, care a înnebunit. Jonathan călătorește în Transilvania pentru a aranja cu Dracula cumpărarea unor locuințe în Londra, printre care și abația Carfax. Jonathan se întâlnește cu Dracula, care vede o imagine cu logodnica lui Harker, Mina, și consideră că ea este reîncarnarea Elisabetei. Dracula îl părăsește pe Jonathan pe care-l lasă să fie sedus de miresele sale și navighează spre Anglia, având cu el cutii în care se află pământ din Transilvania. În Anglia el se stabilește la noua sa locuință din Carfax Abbey. Sosirea lui este prezisă de aiurelile lui Renfield, acum pacient al azilului de nebuni al dr. Jack Seward.
         În Londra, Dracula apare ca o creatură asemănătoare cu un lup în mijlocul unei furtuni feroce și o seduce hipnotic, apoi o violează și o mușcă pe Lucy Westenra, cu care locuia Mina, în timp ce Jonathan este în Transilvania. Deteriorarea sănătății lui Lucy și modificarea comportamentului îi determină pe foștii pretendenți la mâna lui Lucy, Quincey Morris și dr. Seward, împreună cu logodnicul ei, Arthur Holmwood, să-l cheme pe Dr. Abraham Van Helsing, care își dă seama că Lucy este victima unui vampir. 
         Dracula, care apare tânăr și frumos în timpul zilei, se întâlnește cu Mina, care cade sub farmecele sale. Atunci când Mina primește o scrisoare de la Jonathan, care scăpase din castel și era tratat la o mănăstire, ea călătorește în România pentru a se căsători cu el. În furia lui, Dracula o transformă pe Lucy într-un vampir. Van Helsing, Holmwood, Seward și Morris o ucid pe Lucy.
         După ce Jonathan și Mina se întorc la Londra, Jonathan și Van Helsing îi conduc pe ceilalți la Carfax Abbey, unde ei distrug cutiile cu pământ ale contelui. Dracula intră în azil, unde îl ucide pe Renfield pentru că a avertizat-o pe Mina de prezența sa înainte ca Mina să fie vizitată. El îi mărturisește Minei că a ucis-o pe Lucy și că i-a terorizat pe prietenii Minei, dar confuza Mina admite că ea îl iubește încă și își amintește de viața ei anterioară ca Elisabeta. La insistențele ei, Dracula începe transformarea ei într-un vampir. Vânătorii pătrund în dormitor, iar Dracula pretinde că Mina este mireasa lui înainte de a fugi. Pe măsură ce Mina începe să se transforme, Van Helsing o hipnotizează și află, prin intermediul legăturii ei cu Dracula, că el plecase acasă în ultima cutie rămasă. Vânătorii pleacă la Varna pentru a-l întâmpina, dar Dracula citește mintea Minei și îi evită. Vânătorii se despart, iar Van Helsing și Mina călătoresc către Pasul Borgo și castel, în timp ce alții încearcă să-i oprească pe țiganii care-l transportau pe conte.
         La noapte, Van Helsing și Mina sunt abordați de miresele lui Dracula. Ele o sperie pe Mina la început, dar ea cade în plasa lor și încearcă să-l seducă pe Van Helsing. Înainte ca Mina să se hrănească cu sângele lui, Van Helsing îi pune o bucată de azimă de împărtășanie pe fruntea ei, lăsând un semn. El trasează un cerc de foc pentru a o proteja de mirese, apoi se infiltrează în castel și le decapitează în dimineața următoare. În timp ce se apropie apusul soarelui, transportul lui Dracula ajunge la castel, urmărit de către vânători. Are loc o luptă între vânători și țigani, iar la apusul soarelui, Dracula iese din sicriu. Harker îi taie gâtul, în timp ce rănitul Morris îl înjunghie în inimă cu un cuțit. Dracula se clatină pe picioare, iar Mina sare în apărarea lui. Holmwood încearcă să atace, dar Van Helsing și Harker îi permit Minei să se retragă cu contele. Morris moare, înconjurat de prietenii săi.
         În capela în care a renunțat la Dumnezeu, Dracula este pe moarte într-o formă demonică veche. El îi cere Minei să-i ofere pacea sufletească. Ei se sărută în timp ce lumânările ce împodobesc capela se aprind, iar Mina împinge cuțitul în inima lui Dracula. Semnul de pe fruntea ei dispare ca urmare a faptului că blestemul lui Dracula este ridicat. Ea îl decapitează și în cele din urmă se uită în sus la fresca lui Vlad și a Elisabetei urcând împreună către cer.

Așadar, un lanț de vampirizări și crime, pe fondul iubirii umane. Personajele sunt și oameni, și vampiri. Ei balansează între acete două stări. Și actorii joacă în dublu rol, precum Gary Oldman în Dracula și Vlad Țepeș, Winona Ryder în Mina și Elisabeta, Antohony Hopkins în prof. Abraham Van Helsling și preot. În rolul lui Jonathan Harker îl vedem pe Keanu Reeves cu o figură fragedă, în prag de maturizare. Și Sadie Frost în Lucy este într-o stare de dedubalre, între femeia seducătoare și vampirul periculos în devenire.

Personajele cochetează cu noua lor condiție, vampirizarea. Ele se adaptează la această realitate, și chiar o cultivă, așa cum și noi, azi, suntem pe cale ne a ne împăca cu situația, cu Corona Lisa. Omenirea a fost mereu încercată de viruși, puritatea umană a fost mereu bântuită de strigoii morții.

Desigur, această condiție a dedublării creează o presiune incredibilă asupra spectatorului, care este invitat să intre într-un labirint al groazei. Dracula este pe atât de charismatic pe cât de periculos. Singur, numerosele filme cu vampiri l-au transformat într-un personaj etalon, reper în filmografia americană. Spectatorii îl au în conștiință, îl percep ca pe un personaj care bântuie de mai bine de un secol peisajul literar și dramatic. Povestea profund erotică, scrisă inițial de Bram Stocker și publicată în 1897, a fost unul dintre cele mai rezistente romane ale epocii victoriene. De asemenea, este o poveste de dragoste atât de tulburătoare și cu rezonanțe atât de adânci, încât a fost apreciată ca una dintre cele mai mari povești epice ale tuturor timpurilor.

Francis Ford Coppola nu se desprinde de legenda vampirică a lui Dracula, cu excepția începutului, când Vlad Țepeș se rupe de credință, lovind cu spada crucifixul, și devenid un simbol vsmpiric al răzbunrii. Nu există o altă distanțare, dimpotrivă, viziunea lui Stoker este slujită cu tot arsenalul butaforic al filmului de groază, iar echipa de actori este excepțională.

Filmul se și numește Bram Stoker’s Dracula, adică ține de versiunea scriitorului englez, urmărind cu migală spectaculară evoluția chinuită a acestui prinț din Transilvania, cumplit de seducător, care se mută din estul Europei în Londra sfârșitului de secol 19. După veacuri întregi petrecute în singurătatea castelului său în ruine, atracția sa față de omenire a devenit îndrăzneață și plină de dorință. Atingând formă umană, după ce și-a pierdut-o pe a sa, povestea lui vorbește despre damnare și izbăvire, despre groază și pasiune romantică, despre renunțare și sacrificiu.

Pentru mine, uluitor rămâne faptul genezei, ce a făcut Coppola din Transilvania! Prin ea, România înseamnă ceva unicat! Coppola face din ea un reper de groază! Iar ideea de a vampiriza Londra este radicală! Te trimtie cu gândul la America, déjà vampirizată de zeci de filme.

Evident, o replică de substanță dată acestei viziuni este spectacolul de pe Broadway Wicked Clone, care este o transpunere musical-cinematografică a romanului omonim scris de Mihaela Modorcea. Romanul, ca și spectacolul Wicked Clone. revoluționează această istorie vampirică, fiindcă totul se petrece exact invers, adică nu omul este vampirizat, ci vampirul este umanizat. Umanizarea vampirilor se face prin credință în Dumnezeu și iubire umană.

Și aici Dracula este chiar Vlad Țepeș, cu o poveste similară, căci într-o înfruntare cu turcii, aceștia îi ucid soția mult adorată, pe nume Dora, iar Vlad își pierde credința în cruce, lovește în icoane, în crucifix, din care țâșnește sânge, iar el devine vampir.

La Coppola, fff originală este secvența apariției cinematografului, a invenției celei de-a șaptea arte, când lumea este atrasă de noua invenție, numită „minunea secolului”. Dracula o cunoaște pe Mina la o proiecție de cinema, această atmosferă va fi și mai bine exploatată de Martin Scorsese în filmul Hugo.

Așa ceva nu mi-aduc aminte să fie în Stoker. dar e posibil să fie măcar și într-o frază. Regizorul a știut să o speculeze, așa cum și din Van Helsing face un personaj principal, care, la rândul lui, devine un etalon al vânătorului de vampiri, așa cum ajunge el să arate în filmele care i-au fost dedicate, precum cel în care joacă Hugh Jackman.

Dar Coppola le anticipează, fiindcă în filmul său există de toate, în primul rând multă groază și grozăvie. El vehiculează cu toate clișeele horror, dar are în plus teatralitate. E un film foarte teatral și butaforic. A devenit un reper clasic.

Dracula este considerat a fi un mare succes, având un rating de aprobare generală de 82 la sută. Opiniile criticilor sunt pe măsură. Vincent Canby a descris filmul ca fiind asemănător cu „munca unui student precoce, care a dobândit prin magie comanda de la un maestru”. Un alt critic, Richard Corliss, a spus: „Coppola aduce la viață vechea poveste de groază … Toată lumea știe că Dracula are o inimă; Coppola știe că este mai mult decât un organ. Potrivit regizorului, contele este un spirit fără odihnă, care a fost condamnat de prea mulți ani să fie înhumat în filme. Acest film delicios reface nobilimea creaturii și îi redă pacea”.

Roger Ebert a acordat filmului 3/4 stele, scriind: „Mi-a plăcut filmul pur și simplu pentru modul în care arăta și se simțea. Decoratorii Dante Ferretti și Thomas Sanders s-au întrecut pe ei. Operatorul, Michael Ballhaus, intră în spirit atât de complet încât pare să lumineze cu umbre”. Ebert a făcut, totuși, și unele critici ușoare cu privire la „confuzii narative și sfârșiturile morților”. Jonathan Rosenbaum a simțit că filmul suferă de o „linie de poveste oarecum dispersată și aglomerată”, dar că „rămâne fascinant și afectează adesea grație energiei vizuale și conceptual”.

Filmul s-a clasat pe locul 1 la box-office în primul week-end, cu 30.521.679 dolari. Cu toate acestea, el a căzut brusc în săptămâna următoare, pierzând 50,8 la sută din publicul său, după primul week-end, și a ieșit din topul 5 după doar trei săptămâni. Totuși, a reușit să devină un succes de box office, obținând încasări de 82.522.790 dolari pe piața internă și devenind al 15-lea film ca încasări al anului. El a obținut încasări mai mari în străinătate, aducând venituri de 133.339.902 dolari și făcând ca încasările totale la nivel mondial să se ridice la 215.862.692 dolari, făcând ca filmul să se claseze pe locul 9 ca încasări pe piața mondială.

Dracula lui Coppola a obținut trei premii Oscar: pentru cele mai bune costume (Eiko Ishioka), cel mai bun sunet (Tom C. McCarthy, David E. Stone) și cel mai bun machiaj (Greg Cannom, Michèle Burke, Matthew W. Mungle) și a fost nominalizat pentru cele mai bune decoruri (Thomas E. Sanders, Garrett Lewis). El a câștigat patru premii Saturn, printre care premiile pentru cel mai bun regizor (Coppola) și cel mai bun actor (Oldman). În 2011, revista „ Total Film” a numit portretizarea lui Dracula de către Oldman ca fiind una dintre cele mai bune zece interpretări ale carierei sale. 

Grid Modorcea, Dr. în arte