Primele care s-au pronunțat pentru un certificat de vaccinare anti-COVID pentru a călători sunt Israelul, Spania și Grecia.

Grecia este direct interesată de un sezon turistic cât mai liber. Pentru că economia țării este dependentă într-o mare proporție de turism, dar în același timp, dorește protejarea sănătății și asigurarea disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale.

Primul pas în această direcție a fost făcut între Grecia și Israel, când premierul grec Kyriakos Mitsotakis, un susținător fervent al certificatului de vaccinare, a semnat un acord cu omologul său israelian Benjamin Netanyahu pentru introducerea unui așa-numit “pașaport verde”, pentru ca cetățenii celor două țări să poată călători fără restricții în cele două țări.

Austria se află și ea printre țările care susțin ideea unui certificat de vaccinare care ar permite cetățenilor să dovedească mai ușor că au fost imunizați și ar facilita deplasarea peste hotare sau la competiții sportive, evenimente culturale sau celor care călătoresc în interes de serviciu.

Joi, ministrul turismului, Haris Theoharis, a declarat în cadrul unui interviu pentru BBC că se desfășoară discuții tehnice între oficialii eleni și britanici pentru a stabili dacă implementarea certificatului de vaccinare va fi fezabilă pentru călătorii între Grecia și Marea Britanie, având în vedere că aproximativ 4 milioane de britanici vizitează Grecia în fiecare an, mai puțin, firește, în perioada pandemiei.

În ceea ce privește validitatea certificatelor și posibile riscuri de falsificare a acestora, ministrul turismului grec a subliniat că certificatele de vaccinare sunt emise de autoritățile statului și nu de diverse laboratoare independente și acesta este motivul pentru care au început din timp discuțiile pentru a putea rezolva toate problemele tehnice.

Ministrul grec a subliniat că certificatele de vaccinare grecești, care sunt digitale, au trei niveluri de securitate și pot fi certificate de autoritățile competente din diferitele țări cu care Grecia discută introducerea lor.

Deși dreptul europenilor de a călători liber în spațiul Uniunii Europene nu poate fi încălcat, pandemia a arătat că anumite condiționalități pot fi introduse, așa cum s-a procedat prin obligativitatea prezentării unui test COVID negativ sau carantina pentru cei din state cu o rată mare de răspândire a virusului. În mod similar, acum se poate introduce o condiționalitate pe bază de vaccin, dacă un stat va alege, în final, să meargă pe această cale. 

NapocaNews