Emil Boc și Daniel Buda, i-au cerut sâmbătă, în cadrul ședinței Biroului Politic Național (BPN), lui Ludovic Orban, președintele formațiunii, funcția de prefect a județului, cedată la negocieri celor de la UDMR, au declarat surse prezente la negocieri, conform G4Media. Potrivit acestora, liberalii clujeni au avertizat că, dacă prefectura rămâne la UDMR, există inclusiv pericolul reactivării curentului naționalist în Cluj.

”Emil Boc a reamintit, în BPN, eforturile pe care le-a făcut de când este primar pentru ameliorarea situației etnice și a subliniat că acum există potențialul să se revitalizeze sentimentele antimaghiare”, au declarat surse din cadrul PNL. Intervenții în aceeași notă ar fi avut europarlamentarii Rareș Bogdan și Daniel Buda,  președintele PNL Cluj.

NapocaNews