Distribuie articolul

Transportul în comun figurează și în acest an printre prioritățile care se vor regasi în bugetul municipiului Cluj-Napoca. Primăria și-a propus să cumpere încă zece tramvaie și zece autobuze nepoluante, cea mai mare parte a banilor urmând să fie asigurată din fonduri europene. Aceste mijloace de transport în comun se adaugă celor 12 tramvaie achiziționate anul trecut, dintre care șapte, precizează viceprimarul Dan Tarcea, au fost puse deja în circulație:

Obiectivul declarat al municipalitățîi este scăderea poluării în Cluj-Napoca, prin încurajarea folosirii transportului comun, în detrimentul mașinilor personale. În acest sens, toate lucrările de modernizare din centrul orașului au avut în vedere extinderea zonelor pietonale și a pistelor pentru bicicliști, în detrimentul carosabilului. Prin bugete multianuale, întreg parcul auto al Companiei de Transport Public va fi modernizat, pentru ca toate mijloacele de transport în comun să fie nepoluante. Viceprimarul Dan Tarcea arată că acest lucru este realizabil, în condițiile în care mare parte din flotă este deja nepoluantă:

Aproximativ 50 la sută din flotă este nepoluantă, electrică, fie că discutăm de tramvaie, autobuze electrice sau troleibuze. Obiectivul nostru este ca până în 2026 toată flota pe care o avem să fie integral nepoluantă – electrică sau cu alte surse de combustibil care vor fi la vremea respectivă, a declarat Dan Tarcea pentru Radio Cluj.

NapocaNews