Paul Kingsnorth, unul din cei mai importanți scriitori englezi în viață, s-a botezat ortodox la mănăstirea românească din Shannonbridge, Irlanda. L-a botezat duhovnicul său, Părintele Tudor Ghiță, parohul comunității românești din Galway.
Paul Kingsnorth are 49 de ani trăiește de câțiva ani într-o zonă rurală din Galway, Irlanda, unde are o fermă de familie, pe care o lucrează prin metode tradiționale, inclusiv cosit manual, ca țăranii români de pe vremuri.

Este autorul unor cărți vizionare de ficțiune și a unor eseuri pe teme de conservarea mediului. Între 2009 și 2017, a înființat proiectul de activism ecologist Dark Mountain. Dar nu a fost niciodată un materialist marxist, ca alți membri ai mișcării ecologiste.


„Nu am crezut niciodată în materialismul științific. Am fost marcat din copilărie de impresia că lumea este mai mult decât vede modernitatea în ea, iar pe fondul acestor convingeri am devenit activist de mediu”, a mărturisit el.
Scriitorul conservator Rod Dreher îl caracterizează drept „unul dintre cei mai talentați și vizionari scriitori ai timpului nostru”.
Jurnalistul Aris Roussinos spune că este un autor „profund religios” și „cel mai mare scriitor englez în viață”.

„Prima dată m-am întâlnit cu Ortodoxia cu patru ani în urmă, când am pășit într-o bisericuță bucureșteană. Experiența a fost atât de puternică, încât m-a marcat pentru totdeauna. Desigur, nu-mi puteam da seama că avea să mă conducă într-o călătorie la capătul căreia voi deveni membru al Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat Paul Kingsnorth pentru Basilica.ro.


Evenimentul a avut loc chiar de Bobotează.

NapocaNews