lui Traian Dârjan

Zborul lui este romb
din coloana infinitului
Un piept de acvilă ce-ntinde aripile
prin stema însângerată a țării
Peste aerul care-l respiră
fiecare prăpastie
fiecare munte cu părul alb
Eroul și-a luat aripi de înger
spre cerul de alabastru
pe care l-a iubit atât de mult
încât roșește cel mai frumos apus
de sângele vărsat
ce spală țara de dușmani

Amintirea sa este cuibul păsării măiastre
pentru fiecare vis de copil
ce scaldă trecerea Someșului
La timpul prezent

Un glonț de argint a răpit
trupul celui mai frumos vultur
în eternitatea de aluminiu și lumină
a căderii pe un picior de plai
pe o gură de rai

Ionuț Țene