Pe strada tăcerii trec morții
pe care i-am cunoscut
Le aud pașii de rândunică
prin orașul însingurat
Sunt tot mai mulți cei care pleacă
fără să spună la revedere
Ca o povară ziua apasă sunetul de pian
Al caldarâmului dezbrăcat de trecători

De acei prieteni ce nu mai sunt
Simt vinovată umbra celor vii
decedați de dragostea uitată
Unde sunt bețiile boeme
și zăpezile de alta dată
Săruturile date pe furiș
la prima necunoscută
fără nicio teamă de moarte
sau gelozii trecătoare

Unde trece amintirea iluziei coapte
din pomul cunoașterii
Mușcam de sân cu sete
și foame de lup
după noaptea iubirii cu luna
și transpirație de gutui la ferestre

În această dimineață rece
morții privesc trecerea tristeții

Prin noile cimitire maiestuoase
ale orașului
Unde se cumpără câte o garsoniera nouă
Se lasă cu vizite de vechi prieteni
la un pahar de vorbă acră
Despre cea mai frumoasă viața
Este cea pe care nu o trăiești

Ionuț Țene