Senatul Statelor Unite a stabilit prin vot, marţi seară, că procesul împotriva fostului preşedinte Donald Trump, acuzat de „instigare la insurecţie”, este constituţional, chiar dacă mandatul prezidenţial s-a încheiat.

După prezentarea argumentelor ambelor părţi, Senatul a decis printr-un raport de voturi de 56 la 44 că procesul împotriva lui Donald Trump este constituţional, chiar dacă mandatul prezidenţial s-a încheiat. Şase senatori republicani au votat alături de colegii democraţi pentru continuarea procedurii, informează publicaţia The Hill şi site-ul Axios.com.

Decizia privind legalitatea procedurii a fost luată cu un scor destul de strâns, 56-44, fiind necesară o majoritate simplă.

Şase senatori republicani – Bill Cassidy, Susan Collins, Lisa Murkowski, Mitt Romney, Ben Sasse, Pat Toomey – au votat alături de democraţi, în pofida solicitărilor venite din propriul partid, de a respinge procedura declanşată împotriva lui Trump.

”Procurorii” şi apărătorii lui Trump vor avea fiecare la dispoziţie până la 16 ore, pe durata a două zile, pentru a-şi susţine cauzele.

Primii vor fi cei din partea acuzării, care, potrivit CNN, intenţionează să apeleze la o mulţime de înregistrări video din ziua violenţelor de la Capitoliu. Dezbaterile vor fi reluate miercuri, la prânz.

Procesul care îl vizează pe fostul preşedinte american Donald Trump, inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru „instigare la insurecţie”, a început marţi în Senatul SUA. Avocaţii lui Donald Trump au contestat constituţionalitatea procedurii inculpării în vederea demiterii, argumentând că în Constituţia SUA nu există prevederi privind „inculparea în vederea demiterii a unei persoane fizice care nu deţine funcţii oficiale”. Mandatul preşedintelui Donald Trump s-a încheiat pe 20 ianuarie.

În plus, avocaţii fostului preşedinte, David Schoen, Bruce Castor, Michael van der Veen şi Julieanne Bateman, au respins argumentele „absurde” ale liderilor democraţi, denunţând ceea ce consideră a fi o tentativă de „reducere la tăcere a unui adversar politic”. „Conducerea Partidului Democrat nu vrea să permită niciodată ca o «criză bună» să fie irosită, dar este incapabilă să înţeleagă că nu orice lucru poate fi atribuit de fiecare dată adversarilor politici, indiferent cât de mult vor să exploateze orice moment de incertitudine al poporului american. Este vorba de o încercare egoistă a liderilor democraţi din Camera Reprezentanţilor de a profita de pe urma sentimentelor de groază şi confuzie ale americanilor din întreg spectrul politic care au asistat la distrugerile provocate pe 6 ianuarie la Capitoliu de câteva sute de oameni”, afirmă avocaţii lui Donald Trump.

Senatul va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este sau nu vinovat. Sunt necesare voturile a 17 senatori republicani, alături de cele ale tuturor senatorilor democraţi, pentru eventuala condamnare a lui Donald Trump. Cel mai probabil, Donald Trump va fi achitat, dacă nu vor apărea noi dovezi semnificative împotriva sa, notează site-ul de ştiri Axios.com. Atât liderii democraţi, cât şi cei republicani vor să încheie rapid procedura.

Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru „instigare la insurecţie”. Potrivit articolului de inculpare, „Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite”. Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. „Preşedintele a periclitat în mod grav securitatea Statelor Unite şi a instituţiilor guvernamentale. A ameninţat integritatea sistemului democratic, a interferat asupra tranziţiei paşnice a puterii şi a pus în pericol o ramură coegală a sistemului de guvernare. Prin urmare, a trădat încrederea acordată în calitatea de preşedinte, afectând în mod evident poporul Statelor Unite. Prin acest comportament, Donald Trump a demonstrat că va rămâne o ameninţare pentru siguranţa naţională, pentru democraţie şi pentru Constituţie dacă i se va permite să rămână în funcţie; a acţionat într-o manieră incompatibilă în mod evident cu sistemul de autoguvernare şi cu statul de drept”, arată actul de inculpare, elaborat înainte de expirarea mandatului prezidenţial.

Donald Trump a afirmat că declaraţiile pe care le-a făcut înaintea violenţelor produse la Capitoliu au fost corecte. „Mi-a fost analizat discursul şi fiecare cuvânt din fiecare paragraf, fiecare propoziţie şi toată lumea crede că a fost total adecvat”, a declarat Donald Trump.

NapocaNews