Întotdeauna m-au fascinat regiunile arhetipale româneşti numite „ţări”. Vezi Ţările Haţegului, Maramureşului, Vrancei, Loviştei sau Chioarului. Fiecare zonă etno-folclorică şi geografică este un arhetip al ethosului românesc. Dar dintre toate aceste „ţări” trebuie să recunosc că în Bucovina mă simt cel mai bine. De circa 14 ani merg în pelerinaj prin această parte de Românie încărcată de istorie, legende şi cu frumoase şi străvechi mănăstiri. De fiecare dată când ajung aici, mai descopăr o mănăstire medievală sau un loc sfinţit de jertfă şi credinţă, pe care nu le-am vizitat. Bucovina este un izvor al arhetipului românesc. Simţi duhul creştin în aerul pe care îl respiri. Regina mănăstirilor din Bucovina este Putna voievodală, cu mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, parcă trăieşti sub bolta gotică eterica înălţare a unei Românii profunde, eterice şi străvechi. Şi anul acesta în Postul Paştelui am revenit la Putna, dar m-am cazat la Sihăstria Putnei, un loc la circa 3 kilometri depărtare de mănăstirea voievodală, care a renăscut ca vatră duhovnicească după 1990, sub îndrumarea vrednicului ierarh IPS Pimen. Cazarea a fost la arhondaricul „Casa Sebastian”, unde curăţenia se împleteşte cu curăţia şi bunătatea călugărilor care te înconjoară cu dragoste şi smerenie. Slujbele religioase sunt o poartă spre cer, iar cele patru biserici sunt altare ale mărturisiri ortodoxe. Poate nu întâmplător fostul arhiepiscop Pimen a ales să fie înmormântat în cimitirul mănăstirii, cu capul la izvorul ce trece prin vatra mănăstirească. Zona e de un pitoresc inconfundabil, crescut în duh şi un magnet pentru mii de credincioşi şi pelerini care vin zilnic la slujbe.

Începuturile Sihăstriei Putnei urcă în istorie până la mijlocul veacului al XV-lea. Dornic de mai multă linişte, un monah din lavra Putnei, Atanasie, se retrage la trei kilometri depărtare, în pădure. I se vor alătura şi alţi sihaştri, ridicându-şi aici şi o bisericuţă de lemn. Pustiită de poloni la sfârşitul secolului al XVII-lea, bisericuţa va fi rezidită cu sprijinul vistiernicului Ilie Cantacuzino, în timpul egumenului Lazăr, ucenicul Mitropolitului Dosoftei al Moldovei. Urmaşii lui la cârma aşezământului monahal au fost Teodosie (+ 1715) și Dosoftei (+ 1753). După ocuparea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775), Sihăstriei i se pun multe interdicţii. Sub egumenul Natan (1781-1784), sihaştrii de aici, pentru a supravieţui, ajung să ceară milostenie de la bunii credincioşi, pentru ca undeva spre sfârşitul veacului al XVIII-lea Sihăstria Putnei să fie desfiinţată, precum majoritatea aşezămintelor monahale din Bucovina. Vieţuitorii sunt transferaţi la Mănăstirea Putna, ca și obiectele de cult. La 24 aprilie 1990, când s-au început lucrările de restaurare la Sihăstria Putnei, aici se aflau doar ruinele vechii biserici din secolul al XVIII-lea. Acum s-au descoperit printre dărâmături şi osemintele galbene şi frumos mirositoare ale celor trei cuvioşi: Sila, Natan și Paisie. După 1990 un călugăr Monahul Sebastian, care este înmormântat în cimitirul mănăstirii a reînviat viaţa monahală cu binecuvântarea lui IPS Pimen. Azi mormântul monahului este loc de rugăciune şi plin de flori proaspete.

În cele trei zile petrecute în Bucovina am revăzut bisericile şi mănăstirile arhipline, cu mii de credincioşi, care se rugau în ierurgii litrugice sfinţitoare, la Sf. Maslu, vecernii sau privegheri, cu discreţie şi râvnă duhovnicească, bunici, părinţi, copii, nepoţi, toţi împreună. Prin satele şi oraşele Bucovinei masca este discretă, doar un accesoriu, nu o definiţie, iar restaurantele, cafenelele, barururile erau deschise în interior. Nu a fost o problemă să servesc masa sau să beau o cafea în interiorul localurilor bucovinene, unde am aflat că se organizează şi evenimente, onomastici sau mese festive sau parastase cu un număr restrâns de participanţi. Aflu că în Bucovina incidenţa de cazuri Covid este sub unu la mie, iar judeţul este pe ultimul loc la vaccinare. Uimit am întrebat un stareţ cum se explică faptul că faţă de restul ţării, aici în codrii ştefanieni este scenariul verde, cu cele mai puţine cazuri de Covid, iar viaţa ca şi restaurantele, cafenelele, teatrele, şcolile şi bisericile sunt deschise, iar oamenii sunt veseli, fără frică şi fără stresul restricţiilor. Stareţul mi-a răspuns senin: „Secretul… este rugăciunea şi credinţa! Este un duh al credinţei şi al locurilor.” Am plecat din Bucovina spre Cluj cu gândul clar că Bucovina este o altă România. La intrarea în Cluj poliţia m-a oprit. Era trecut de ora 20 şi nu am avut nici de unde să cumpăr o pâne, magazinele erau toate închise.

Ionuţ Ţene