Pe 8 martie municipiul Timișoara a intrat în carantină pentru două săptămâni, cu scopul declarat de către autorități de a fi limitată răspândirea coronavirusului. La finalul acestei perioade, rata de infectare a crescut, în ciuda așteptărilor autorităților, carantina dovedindu-se ineficientă.

În seara zilei de sâmbătă, 20 martie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență nu a mai prelungit cu încă 7 zile carantinarea Timișoarei și a comunelor periurbane, nefiind întrunit numărul necesar de voturi. Cu toate că „știința oficială” susține că măsurile restrictive duc la rezultate, idolul decidenților a fost sfărâmat de realitatea din orașul libertății și de presiunea timișorenilor care s-au săturat să fie arestați și sechestrați în propriile case de birocrația declarației și lipsa fundamentării deciziilor care le guvernează viața.

Statului nu-i pasă că mori de foame dacă stai în casă, că ai nevoie de bunuri pe care nu le poți cumpăra sau vinde când și unde vrea statul, că trebuie să te deplasezi oricând, nu doar atunci când vrea statul. Și sunt suficient de mulți români care s-au săturat până peste cap de această atitudine ignorantă, denigratoare și batjocoritoare a statului la adresa cetățeanului, a individului! Păcat că nu sunt prea vocali…

Dar între timp, toți susținătorii restricțiilor s-au strâns într-un sinedriu on-line să condamne lipsa de responsabilitate a timișorenilor.

Atunci, fără niciun temei legal, Raed Arafat din funcția de vornic de-al doilea la Departamentul Treburilor din Lăuntru, împreună cu Vlad Voiculescu, au decis din pix, deci arbitrar, că Timișoara rămâne în carantină încă 3 zile (72 de ore), fără consultarea decidenților locali. La revedere, descentralizare și subsidiaritate! Centrul (capitala) știe întotdeauna mai bine! Susținătorii restricțiilor au primit decizia cu satisfacție.

Păcat pentru Arafat et Co. că pevederile articolului 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situațiile de risc epidemiologic și biologic sunt suficient de clare:

„(1) Carantina zonală se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii comitetului județean pentru situații de urgență, la propunerea direcției de sănătate publică teritoriale și cu avizul Institutului Național de Sănătate Publică.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în situația în care măsura vizează două sau mai multe județe învecinate, carantina zonală se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică și cu validarea în termen de cel mult 48 de ore de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență.”

Adică decizia de prelungire cu 72 de ore a carantinării Timișoarei este ilegală.

Și există și argumente suplimentare.

„Extraordinar!” ar putea spune cei care se opun carantinei. Păcat doar că nu există mecanisme judiciare bine puse la punct prin care astfel de măsuri să fie contestate eficient. În practica judecătorească nu am văzut ca un complet de judecată să dea un termen mai scurt de 5 zile de la depunerea cererii de suspendare a unui act administrativ (pe legea contenciosului administrativ). Iar în ceea ce privește soluția unei ordonanțe președințiale unde pronunțarea se dă în cel mult 24 de ore este (a) discutabilă aplicarea ei ca procedură în materia dreptului administrativ și (b) capacitatea unui judecător de a-și asuma judecarea cu celeritate a cauzei din moment ce la unele instanțe se dă termen și după … două luni!

Dar din păcate, nu suntem în America! Adică nu avem o tradiție juridică consistentă de garantare și apărare a drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum există în Statele Unite ale Americii, care să emane dintr-o asumare politică a apărării drepturilor naturale, inerente ființei umane, care determină și crearea de mecanisme judiciare, practică judiciară, jurisprudență și doctrină juridică. La noi nu există un „by the people, for the people” (puterea emană de la popor, pentru popor), ci doar un eventual buy the people, fight the people (cumpără-i pe oameni, luptă-te cu poporul).

În România autoritățile se declară apriori dușmanul cetățenilor care contestă deciziile și autoritatea statului sau a instituțiilor publice. Constant acest fapt de fiecare dată când în primă instanță un petent câștigă un proces în fața unei autorități publice, iar conducerea autorității declară în fața presei că va contesta decizia prin toate mijloacele posibile, deși nu a primit încă motivația și nu cunoaște temeiul deciziei judecătorești, ba chiar se va duce și la CEDO și va face orice să-l strivească pe cetățeanul care îi contestă puterea vremelnică și aparent absolută.

Vedem asta de un an: dacă Avocatul Poporului sesizează Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale din anumite norme referitoare la starea de urgență și de alertă, iar Curtea admite sesizarea Avocatului Poporului și declară respectivele norme neconstituționale, se trezește iar sinedriul de susținători ai carantinei să acuze: interese rușești, zădărnicirea combaterii bolilor, inconștiență ș.a.m.d.

Mai grav este că lideri de partide parlamentare, miniștri și deputați ajung să spună cu subiect și predicat că instituirea acestui regim de norme și restricții cu scopul declarat de „combatere a pandemiei” este mai important decât drepturile și libertățile constituționale ale Românilor.

Să nu uităm nici drama românilor care erau carantinați în centre de carantină împotriva voinței lor, deși aveau unde să stea 14 zile, și nici propunerea guvernului ca obiectele lor să fie confiscate și incinerate. Doar ideea că persoanele carantinate ar putea contesta măsura carantinei în instanță i-a isterizat pe membrii sinedriului a-toate-carantinatoriu: „cum să poată fi conteste măsurile?”.

În octombrie 2020, prefectul de atunci a Capitalei, era supărat că oamenii invocă „tot felul de motivaţii, de la drepturi constituţionale până la drepturi religioase” atunci când contestă măsurile autorităților. Este același prefect care a venit cu ideea „genială” a carantinării sectoarelor. Mai nou, se pune în discuție carantinarea întregii Capitale, fără ca cineva să evalueze consecințele sociale și economice ale unei astfel de decizii.

Paștile trecut, Președintele Iohannis ne amenința că dacă nu stăm în case de Înviere „după sărbători vom avea înmormântări”, ca la un număr mult mai mare de cazuri să ne cheme la urne sau să ne invite la schi.

Iar în preajma sărbătorii Sfintei Parascheva sau a Sfântului Dumitru cel Nou, am aflat cu toții că pelerinajele religioase sunt interzise cu desăvârșire, dar sunt permise „pelerinajele” la marile centre comerciale sau, spre iarnă, la telecabinele și telescaunele de pe pârtii. Nu mai zic și de faptul că normele referitoare la practicarea propriei credințe religioase interziceau exclusiv săvârșirea cultului în biserici (interdicție doar pentru creștini), nu în lăcașurile de cult – la general, așa cum ar trebui să arate o normă juridică. Libertatea religioasă a fost numită un „moft al creștinilor ortodocși”.

Tot în toamnă sunasem pe la câteva prefecturi să întreb despre hotărârile Consiliilor Județene pentru Situații de Urgență (CJSU), care fiind acte administrative cu caracter normativ, produc efecte erga omnes (față de toți destinatarii, inclusiv toți cetățenii români, dar și cei străini care se află pe teritoriul țării), deci trebuie publicate. Măcar pe un amărât de site.

În schimb, am aflat că un CJSU poate lua o hotărâre, care se aplică chiar dacă nu i s-a dat încă număr și nu a fost încă publicată, și hotărârile se aplică și trebuie respectate de către toți cetățenii, chiar dacă nu sunt aduse la cunoștința lor. Noaptea minții!

Cine îi învață drept administrativ pe funcționarii din instituții și pe cei numiți drept prefecți? Actul administrativ care nu se comunică (publică, în cazul acesta) nu produce efecte! Regula este simplă.

Iar exemplele de felul acesta pot continua…

„Dreptul pandemiei” este cocktail toxic de limitări neconstituționale ale drepturilor fundamentale, combinat cu lipsa de garanții judiciare și căi de atac, o crasă lipsă de pregătire juridică din partea autorităților precum și cu foarte, foarte multă dublă măsură și discriminare.

Singurul „fundament” găsit de oamenii politici este pixul și puterea arbitrarului.

Acest „drept al pandemiei”, definit lapidar drept suma tuturor normelor care au afectat mersul normal al vieții în starea de alertă și cea din starea de urgență, ridică câteva întrebări la care, din păcate, încă nu s-a găsit vreun răspuns și care, în parte, nici nici nu au fost formulate.

Care sunt mecanismele prin care se iau și aplică măsurile restrictive, cine le ia și care sunt fundamentele (temeiurile), garanțiile și măsurile de contestare a lor?

Legat de mecanisme, orice decizie politică trebuie să aibă un fundament legal clar, dar și o analiză de oportunitate, cu mențiunea că oportunitatea se subordonează întotdeauna legalității. Organismele sau funcțiile decizionale trebuie să fie transparente și să existe o evidență clară: cine e numit, de către cine și cum; cine e ales, de către cine și cum? Iar în ambele situații cum poți fi revocate persoanele respective din funcție.

Există persoane implicate în procesul de luare a deciziilor care profită în orice mod, patrimonial sau nepatrimonial, de pe urma situației de fapt? Sau care au legături cu persoane care profită? Cine sunt și care este relația lor? Există vreun lobby care antrenează anumite decizii politice?

Este legală și morală anunțarea constantă a apocalipsei la televizor și inducerea de panică în populație? Dacă tot există o vânătoare după fake news, cine sancționează știrile false, promisiunile deșarte și derapajele autorităților?

În legătură cu fundamentele… cifrele pe care se fundamentează deciziile sunt corecte? Sunt la vedere, accesibile tuturor? Care sunt formulele și metodele de calcul și indicatorii relevanți în problemă? Care este șansa reală de a muri de la infecția cu covid-19?

S-a răspuns prin cercetări și demonstrații clare tuturor temerilor? De ce nu se fac autopsii la morții de covid-19 pentru a se vedea dacă au murit de sau cu covid? Sau dacă chiar au murit de covid și nu cumva din cauza protocolului de tratament. De ce întrebările oamenilor simpli sunt întâmpinate cu batjocură și acuze, în loc să se dea răspunsuri corecte din punct de vedere epistemiologic?

Dar garanțiile? Trebuie să existe întotdeauna garanții clare, dar nu vorbe goale de tipul „statul garantează” sau „OMS garantează”. Ci garanții concrete: cum? Adică care este sancțiunea pentru decident dacă rezultatul deciziei nu este cel scontat? Cum este tras la răspundere? Există vreun mecanism de checks and balances și de separație a puterii în ceea ce privește luarea deciziei?

Există măsuri concrete și facile, la dispoziția oricărui cetățean, cu respectarea deplină a accesului la justiție și cu mecanisme judiciare clare, de a contesta deciziile luate de autorități?

Se respectă, în general, principiile fundamentale de drept?

Există predictibilitate în sistem?

Abia după ce avem răspunsuri clare la toate aceste întrebări, dar doar atunci, putem să punem următoarea întrebare cu așteptarea că există o șansă, cât de mică, să avem un răspuns pozitiv: se justifică limitarea drepturilor și libertăților cetățenești, distrugerea vieților românilor și ruinarea economiei? Iar a afirma că teza „limitarea drepturilor și distrugerea vieții românilor” este falsă înseamnă negarea realității, dar despre acest fapt vom scrie mai pe larg altă dată.

Cum nu avem niciun răspuns clar la niciuna dintre problemele ridicate anterior, la întrebarea finală răspunsul nu poate fi decât unul singur: nu, nu se justifică în niciun fel limitarea drepturilor și libertăților cetățenești, distrugerea vieților românilor și ruinarea economiei.

A afirma contrariul înseamnă că toate deciziile de până acum s-au luat arbitrar, din puterea pixului.

Însăși lipsa de chestionare a hotărârilor autorităților, lipsa de dezbatere asupra lor, lipsa de loc pentru societatea civilă și pentru cetățeni în general la masa deciziilor arată că democrația e clar pe moarte, dacă nu chiar a murit și că ne îndreptăm spre un regim în care credem orice ni se zice și respectăm orice declarație și hotărâre, chiar dacă nu are fundament logic, legal sau constituțional.

Cetățeanul, cu tot cu drepturile sale, a devenit un individ neînsemnat în fața „măriei sale” Statul, simbolizat astăzi de… pixul lui Arafat!

Dacă în 1989 se scanda „vom muri și vom fi liberi”, acum parcă se murmură din spatele ferestrelor: „dacă vom fi liberi, vom muri”. În ritmul acesta, într-o zi ferestrele vor deveni gratii, iar mecanismele instituționale și civice de apărare a drepturilor și libertăților cetățenești o armă a haiducilor care vor prefera să se ascundă la țară sau în munți, decât să fie susținătorii obedienți ai unui regim opresiv.

Sau vom da națiunii române armele judiciare de care are nevoie pentru a-și recuceri libertatea!

Silvia Emanuel Man, Sursa: Marginaliaetc.ro