Licitația pentru lucrările de alimentare cu apă a satelor Vâlcele, Gheorghieni și Sărădiș va fi reluată după ce a fost contestată la nivel național.

“A fost anulată prima licitație și s-a demarat procedura pentru o nouă licitație. Procedura de licitație și execuție cade în sarcina Companiei de Apă Someș (CAS), iar în momentul de față licitația pentru această lucrare a fost reluată. Anul trecut vă informam că lucrarea a intrat în etapă de licitație, urmând să așteptăm finalizarea termenelor pentru contestații.

Comisia de licitație a efectuat verificările care se impun, finalizându-le cu o soluție de anulare a licitației. Această decizie de anulare a fost contestată de către firma care a depus oferta anulată, într-o prima fază, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și ulterior cu recurs la Curtea de Apel Cluj.

Instanța de judecată a menținut decizia de anulare a procedurii de licitație. Întârzierile în demararea alimentării cu apă a satelor Vâlcele, Gheorghieni și Sărădiș sunt din motive obiective, independent de CAS și Primăria Feleacu.

Primăria Feleacu este partenera în acest proiect cu CAS, având inclusă o cota de cofinanțare. Până la acest moment, noi ne-am îndeplinit toate obligațiile care au decurs din asociere”, a transmis primarul Gabriel Costea

În acest proiect vor fi alimentate cu apă o bună parte din gospodăriile celor trei sate, iar pentru restul gospodăriilor administrația locală fie va demara alte proiecte, mai mici, cu finanțare locală, fie va căuta alte soluții prin care să asigure alimentarea cu apă a tuturor gospodăriilor.

NapocaNews