Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj apreciază decizia companiei Lufthansa de a relua zborurile sale regulate pe ruta Frankfurt Main – Cluj-Napoca – Frankfurt Main începând de astăzi, 3 martie 2021, după o întrerupere de aproape 1 an, cauzată în mod evident de împrejurările răspândirii pandemiei SARS CoV2 (Covid-19), la nivel european şi global. 

Zborurile spre destinaţia Frankfurt Main, vor fi operate pentru început (martie-aprilie) cu o regularitate de 4 frecvenţe/săptămână, urmând ca din luna iunie, zborurile să fie efectuate zilnic pe această rută extrem de importantă, care în ultimii ani s-a bucurat de un real succes de pe Aeroportul Internaţional Cluj. 

Radu Ștefan