Potrivit declarațiilor lui Wang Chen, vicepreședintele Comisiei din partea Congresului Național al Poporului din China, o comisie formată din 1200 de persoane, care ar trebui să îl aleagă pe liderul Hong Kong-ului, va fi mărită, “întărind și mai mult” sistemul de control al “patrioițlor” chinezi.

Wang le-a spus reporterilor că aceste demersuri, care ar modifica totodată și o serie de prevederi ale mini-Constituției din Hong Kong, respectiv, Legea de Bază, va consolida “jurisdicția Chinei în general” asupra orașului și va crea “mari probleme” odată pentru totdeauna.

Prin Legea de Bază, Beijingul s-a angajat să respecte sufragiul universal drept principal obiectiv al Hong Kong-ului.

Dar demersurile de vineri promit să înăbușe din fașă orice demers al mișcării pentru democrație apărut după ce, în 1989, Beijingul a reacționat violent împotriva protestatarilor în sprijinul democrației din Piața Tiananmen și cu ocazia altor evenimente ulterioare.

Întrucît mulți dintre fruntașii democrați se află acum la închisoare sau au fost siliți să plece în exil, inclusiv predecesorul lui Lo, Wu Chi-wai, căruia, în această săptămână, i s-a respins eliberarea pe cauțiune, ca de altfel și altora asemenea, condamnați pentru presupusa lor “conspirație” vizând “răsturnarea“ guvernului, democrații vor încerca să-și folosească toate resursele pentru a-și menține în viață idealurile.

„Încrederea în sistem este în regres… iar ăsta nu e un semn bun dacă dorim ca o societate mai pașnică să permită și alteor voci să trăiască în armonie“, a declarat Lo agenției Reuters.

Un alt vechi susținător al democrației spune că liderul chinez, Xi Jinping, care a devenit șef al Partidului Comunist în 2012, a schimbat traiectoria Hong Kong-ului spre democrație, încălcând totodată și atât de des invocata promisiune a fostului lider chinez, Den Xiaoping, de a le permite cetățenilor din Hong Kong “să guverneze” Hong Kong-ul.

“Este o mare tragedie”, a declarat o sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul din cauza atmosferei politice tensionate. “Ei merg înapoi, nu înainte, făcându-ne să ne întoarcem în beznă“.

Hong Kong-ul i-a fost restituit Chinei conform formulei ‘o țară, două sisteme’, formulă care îi garanta cale liberă, diverse drepturi și un sistem juridic independent.

Într-un articol apărut în 2014 în The New York Times, avocatul Martin Lee, în vârstă de 82 de ani, considerat drept părinte al democrației din oraș, afirma că sufragiul universal este singura cale de a respecta formula lui Deng Xiaoping, ‘o țară. două sisteme‘ și de “a împiedica acest deziderat să devină doar o litanie de promisiuni încălcate“.

Actualele decizii ar putea însemna despărțirea finală de toate astea.

“Este vorba despre o supracorecție” , a declarat pentru Reuters un înalt diplomat occidental. “Prin tentativele de recuperare a controlului, există pericolul ca ei să facă prea multe și să sacrifice astfel gâsca și ouăle ei de aur“.

NapocaNews