Sorin Cîmpeanu a trimis Ministerului Sănătății o propunere. El vrea ca elevii din clasele a VIII-a și a XII-a să poată să meargă la școală și în scenariul roșu.

Sorin Cîmpeanu speră ca decizia să fie luată cât mai repede. De preferat ar fi înainte de a se ajunge în situația în care orașe mari din România să intre în scenariul roșu.

Acest lucru se poate întâmpla din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19.

Sorin Cîmpeanu a trimis MS și o analiză despre purtarea măștii în timpul orelor de sport. În ultima săptămână, ministrul Educației a vorbit foarte des despre aceste două propuneri.

„Este extrem de important să le putem da șansa elevilor de a se pregăti pentru aceste examene. Mai ales în condiții de siguranță. Iar această șansă presupune, în primul rând, prezența la școală.

Aș vrea să putem lua această decizie cât mai responsabil și cât mai curând, pentru că am văzut cu toții trendul ascendent al ratei de infectare.

Trendul ascendent care va duce multe dintre localități în scenariul roșu, deci în situația în care elevii din clasele terminale nu vor mai ajunge la școală.

O să analizăm modalitatea de a da posibilitatea părinților și familiilor elevilor de a decide în anumite cazuri predarea online”, spune Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a anunțat, luni seară, și că a mai transmis la MS și o analiză a Comisiei Europene. Ea privește măsurile luate în statele membre în această problemă. Potrivit analizei, în nicio țară elevii nu ar fi obligați să poarte masca, scrie Realitatea.

NapocaNews