Legislativul statului Mississippi a adoptat o lege care interzice sportivilor transgender să concureze în echipele sportive de fete și femei.

Camera Reprezentanților din statul Mississippi a trimis legea către guvernatorul statului, Tate Reeves, membru al Partidului Republican, fiind de așteptat ca acesta să o promulge cât de curând. Interdicția se va aplica echipelor din școlile și universitățile statului. 

Senatul statului Mississippi, controlat tot de republicani, votase proiectul de lege în 11 februarie. Până în prezent, în 20 de state americane au fost introduse restricții pentru sportivii care vor să facă parte din echipe care nu corespund genului lor la naștere. În prima sa zi în Biroul Oval, președintele Joe Biden a cerut școlilor din toată țara, printr-un ordin executiv, să permită elevilor să participe la sporturi sub identitatea de gen aleasă.

În mai multe state au fost deschise acțiuni în instanță de către fetele care contestată politicile ce permit femeilor transgender să concureze împotriva lor în sport. Contestațiile sunt motivate de faptul că sportivele transgender au avantaje fizice față de femeile cisgender, de fetele care se nasc și se identifică drept femei.

Nu e corect, nu putem obliga fetele tinere  să concureze cu bărbații biologici în competițiile atletice, susțin unii părinți, se arată într-un articol FoxNews.

Pe de altă parte, activiștii pentru drepturile omului critică decizia statului Mississippi, considerată un act explicit împotriva persoanelor transgender, în 2021.