Revăzut azi, filmul lui David Lean Lawrence of Arabia (1962) trăiește prin jocul neobișnuit al lui Peter O’Toole, care semnifică faptul că istoria este un fel de viață în deșert. Deșertul își pune amprenta pe oameni. Deșertul din lăuntru sau din afară este ca o pânză freatică mișcătoare, care, dacă nu e bine cunoscută sau stăpânită, ia mințile. Și lui Lawrence deșertul îi ia mințile. Actorul joacă siderat această transformare a lui dintr-un soldat obișnuit într-un fel de fanatic al deșertului, de posesor al unei vitejii neomenești. Rar vezi un asemenea joc de transformare, partitură ideală pentru un actor. Războiul pare ireal, ba există clar o diferență, o dispută, între război, viață și politică.

Acțiunea filmului se petrece în timpul Primului Război Mondial, iar T.E.Lawrence este un tânăr locotenent în armata britanică. Lawrence ne apare ca un fel de rebel, dominat de gustul aventurii. Filmul este chiar ecranizarea cărții scrisă de Lawrence, în care își povestește aventura istorică. El ajunge în deșert și are ideea să intre în slujba Prințului Feisal (Alec Guinness), liderul unei armate arabe. El stă aproape de Feisal, care îl „unge” ca arab, îmbrăcându-l în ținută specifică acestei lumi a deșertului, cu șaluri, voal pe față, turban și un iatagan. Uneori e îmbrăcat ca un beduin, cu o „djellabaya” lungă cu „smagg” (pânză albă cu roșu, ce acoperă capetele) sau o „aymemma”, un acoperământ alb pentru cap, ținut de „agall”, un cerc negru. Lawrence este uimit și mândru de noua sa înfățișare. Așa, are acces în diferite medii interzise și începe să observe și să cunoască obiceiurile arabe, total diferite de lumea din care a venit. Și încet prinde contur ideea de a uni triburile arabe și de a obține independența arabilor față de Imperiul Otoman, care le domina. Această idee îl transformă imediat în lider și primește adeziunea triburilor adverse.

David Lean (1908 – 1991), regizor faimos, căruia îi datorăm și alte filme memorabile, ca The Bridge on the River Kwai (1957), Doctor Zhivago (1962) sau ecranizările după Dickens, Great Expectations (1946) și Oliver Twist (1948), își începe filmul Lawrence of Arabia cu moartea lui Lawrence, pentru a se întoarce cu 30 de ani în urmă și a ne povesti cum a ajuns tânărul ofițer britanic să fie legendar, să fie numit, așa cum l-a păstrat posteritatea, „Lawrence al Arabiei”.

Lawrence se manifestă ca o panteră de pradă, căreia i se dezvoltă treptat simțul vânatului. El nimerești în lumea deșertului în plină revoltă a arabilor față de turci. Împrietenindu-se cu Ali Ben El Kharish (Omar Sharif), unul din conducătorii revoltei, apoi cu Auda abu Tayl (Anthony Quinn), un alt conducător de trib, foarte tributar tradiției, reușește să coaguleze, prin forță și diplomație, triburile arabe, inclusiv pe cele ale prințului Feisal, și, pentru câțiva ani, armata în fruntea căreia se impune reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru statul turc.

Generalul Allenby (Jack Hawkins) îl cheamă la el și îi amintește că nu e arab, ci englez și că ar fi bine ca Arabia să se alipească de britanici dacă vrea independența. Britanicii îl folosesc la început pe Lawrence pentru controlul zonei Suezului, pentru ca, ulterior, văzând succesele repurtate de arabi, să îi considere aliați. După încheierea războiului devine evidentă imposibilitatea menținerii unității triburilor, astfel că Lawrence sfârșește prin a se retrage din viața publică.

Filmul este bazat pe fapte reale, pe viața lui T. E. Lawrence și considerat unul dintre filmele cu cea mai mare influență în istoria cinematografiei. Englezii îl pun pe locul trei pe lista filmelor istorice. Dovadă că filmul lui Lean a obținut și Premiul Oscar pentru cel mai bun film. Este multă înțelepciune în acestă lume arabă. Intuiția și gândurile personajelor îmbrăcate arăbește, ca niște beduini, rasa pură arabă (= nomad), sunt adânci, sclipitoare, profetice. Ești chiar uimit cum de această lume a filosofiei și profeției are asemenea probleme istorice, este marcată numai de orgolii și dezastre. Ea ar trebui să fie un reper pozitiv pentru lume, cu resursele ei de inteligență, dar nu este, dimpotrivă, țările avansate păstrează o distanță față de acea lume, văzută cu o față înșelătoare. care te minte, ca deșertul. Arabia este o Fata Morgana, zici că e reală și nu e, zici că e aproape și nu poate fi ajunsă. Nimic nu e sigur, totul e mișcător, este cernut, fărâmițat, nimic consistent, ca nisipul care înghite oamenii, cum vede Lawrence o scenă în care unul dintre oamenii săi este înghițit de nisip, dar nu poate face nimic, privește neputincios cum omul este înghițit de sorbul nisipos. Lumea stă parcă pe gura imensă a unui balaur. Plecarea lui Lawrence din această lume este ca o înfrângere, ca neputința de a o înțelege și salva.

Grid Modorcea, Dr. în arte