Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj de condoleanţe familiei lui Remus Câmpeanu, simbol al clubului Universitatea Cluj, care a murit, sâmbătă, la 82 de ani.

„Drum lin către îngeri, Remus Câmpeanu. Am aflat cu profundă tristeţe despre trecerea la cele veşnice a fostului jucător de legendă al FC Universitatea Cluj, domnul Remus Câmpeanu. (…) Remus Câmpeanu a fost un reper moral, un om a cărui conduită trebuie să reprezinte un exemplu pentru orice tânăr sportiv! Mulţumim, domnule Remus Câmpeanu, pentru tot ceea ce aţi făcut pentru sportul clujean – atât ca sportiv de performanţă, cât şi în calitate de conducător al Universităţii Cluj. Dedicarea pentru „U” ilustrează de ce clubul clujean se bucură de continuitate şi de o tradiţie impresionantă. În aceste clipe de adâncă tristeţe, suntem alături de familia îndurerată, de prietenii şi suporterii FC Universitatea Cluj. Sincere condoleanţe, Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a arătat Emil Boc într-un comunicat.

Edilul clujean a trecut în revistă câteva dintre realizările lui Remus Câmpeanu.

„Remus Câmpeanu şi-a dedicat viaţa pentru ceea ce înseamnă FC Universitatea Cluj, fiind alături de clubul clujean de peste 6 decenii. Cariera de jucător a lui Remus Câmpeanu pentru „U” este impresionantă. În perioada 1960-1974, legenda Universităţii a strâns peste 300 de meciuri în alb-negru, reuşind să contribuie decisiv la una dintre poveştile frumoase ale echipei clujene şi anume Cupa României câştigată în sezonul 1964-1965. După retragere, Remus Câmpeanu a rămas lângă „U” şi a condus clubul în perioada 1974-1989, după aceleaşi principii şi valori care l-au consacrat în timpul carierei de jucător profesionist. Până în ultima clipă, Remus Câmpeanu a rămas alături de „U”, reprezentând legătura actualului club cu istoria”, se mai arată în mesajul primarului Emil Boc.

El redă apoi în mesaj un citat din Remus Câmpeanu: „Clujul are farmecul lui: cine vine şi lucrează aici, dacă pleacă, va avea un gol în stomac că va părăsi oraşul! Clujul are ceva ce nu e palpabil, nu ştii de ce iubeşti Clujul, e ca dragostea… Cam aşa e şi Universitatea Cluj. Când vezi copiii care cântă „Haide U!”, deşi nu pricep prea mult din fotbal, nu ai cum să nu îndrăgeşti echipa”.

NapocaNews