Joia uscată și rece a melancoliei
se lasă grea de întrebări pustiei
Oamenii primesc răspunsurile viei
și frunzele măslinului vorbesc veciei

Este o așa îndepărtare departe sieși

Și setea mustește vinul stropit cu apă vie
Aceste pietre de izvoare vor să fie
urcarea coborâtă a deșertului oferit ție

Joia de singurătate a crepuscului însuși

Ionuț Țene