Joia uscată și rece a melancoliei
se lasă grea de întrebări pustiei
Oamenii primesc răspunsurile viei
și frunzele măslinului vorbesc veciei
Este o așa îndepărtare departe sieși
Și setea mustește vinul stropit cu apă vie
Aceste pietre de izvoare vor să fie
urcarea coborâtă a deșertului oferit ție
Joia de singurătate a crepuscului însuși
Ionuț Țene