Polițistă locală din municipiul Turda, județul Cluj, a decedat în urma infecției cu noul coronavirus. Agenții din localitate au solicitat de mai multă vreme să fie vaccinați.

“Am luat legătura cu conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, aflând faptul că numita V. I., polițist local la Turda, s-a prezentat în 26 martie la Spitalul Municipal din Turda în stare severă. I s-a făcut un test rapid, fiind confirmată cu Covid, ulterior decedând. În acest moment există o anchetă la nivelul DSP.

După finalizare voi putea să vă ofer mai multe detalii. La momentul confirmării cu Covid, pacienta a fost introdusă în platforma Corona Forms, sub acest aspect nefiind niciun dubiu de eroare sau altă ilegalitate. Se verifică dacă i s-a administrat vreo doză de vaccin sau nu, însă este cert faptul că doamna se încadra la categoria de risc, putând fi programată la vaccin, de către angajator sau personal”, a transmis prefectul Clujului, Szilard Tasnadi.

Polițiști locali din Turda afirmă că șefii instituției au evitat să anunțe DSP Cluj cu privire la apariția cazurilor, iar agenții nu au fost vaccinați, deși au solicitat acest lucru, iar pe parcursul ultimei luni s-au organizat ședințe operative cu participarea angajaților, conform Info Arieș.