Suflarea ”U”-istă i-a adus un omagiu lui Remus Câmpeanu. Astăzi, jucătorii Universității și membrii staff-ului au asistat la ceremonia de înmormântare și au depus o coroană la căpătâiul celui care reprezintă o mare parte din istoria lui ”U”.

Remus Câmpeanu a ajuns la ”U” la vârsta de 22 de ani și a purtat tricoul alb-negru până în 1974. A fost un fundaș stânga veritabil și a strâns 354 de prezențe pentru echipa „studenților”, marcând patru goluri. Una dintre aceste reușite a fost poate cea mai importantă din istoria clubului nostru. În 1965, ”U” (Știința Cluj la acea vreme) și Dinamo Pitești se întâlneau pe Stadionul „Republicii” din București, în ultimul act din Cupa României. Remus Câmpeanu era cel care purta banderola de căpitan. În minutul 12, înainta în viteză din linia defensivă, șuta în forță de la 30 de metri și înscria golul ce deschidea drumul Universității spre câștigarea Cupei României, primul și singurul trofeu cucerit de „studenți”.

NapocaNews