Divizia 4 Infanterie „Gemina” aniversează în acest an, la data de 15 august, împlinirea a 105 ani de la momentul simultan al înființării și intrării Armatei a 4-a (de Nord) în luptele din Primul Război Mondial.

Începând cu noaptea de 14/15 august 1916 până în prezent, Transilvania a rămas indestructibil legată de Armata a 4-a de Nord sau de structurile Armatei României care i-au preluat, ulterior, tradițiile de luptă. La 105 ani de la ofensiva începută prin deschiderea trecătorilor spre Ardeal, Divizia 4 Infanterie „Gemina”, continuatoarea de astăzi a Armatei a 4-a de Nord, este parte a structurii de forțe a Armatei României care veghează porțile de intrare din jumătea de nord a țării.

Evenimentul aniversar va fi marcat la Cluj-Napoca, garnizoana de dispunere a comandamentului diviziei, în colaborare cu Asociația „Mareșal Constantin Prezan”, în luna august, printr-o serie de manifestări la care publicul clujean este așteptat, astfel:

• marți, 3 august:

• campania donare de sânge „Salvează o viață”, la Centrul Regional de Transfuzie;

• campanie de ecologizare „Clujul verde sănătos” – acțiuni de igienizare în Pădurea Hoia;

• sâmbătă, 7 august, orele 14.00 – 20.00, în Parcul Central:

• tiroliană și traseu „Military Boot Camp”;

• expoziție cu tehnică de luptă;

• exerciții demonstrative de arte marțiale și intervenție EOD;

• concert susținut de Muzica Militară a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și de ansamblurile artistice ale Cercurilor Militare din Bistrița și Iași;

• stand vizionare film & alte surprize;

• duminică, 8 august, orele 17.00 – 19.00, la centrul comercial Iulius Mall:
• flash-mob;
• spectacol artistic susținut de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și Ansamblul folcloric și dansuri populare al Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”;
• „Crosul Prieteniei” (secțiunea copii – 2 km, secțiunea adulți – 8 km);

• joi, 12 august:
• în Piața Avram Iancu, începând cu ora 10.00, ceremonia militară dedicată aniversării a 105 ani de existență a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”;
• la sediul comandamentului diviziei din Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 1-3, începând cu ora 11.00, inaugurarea Muzeului Militar „Mareșal Constantin Prezan” – Filiala Transilvania a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.


Armata a 4-a (de Nord) s-a înfiinţat în noaptea de 14/15 august 1916 prin Înaltul Decret nr. 2784, semnat de Regele Ferdinand I al României. În aceeași noapte, Armatele 1, 2 şi 4 (de Nord) s-au angajat în operaţia strategică pentru eliberarea Transilvaniei pe întregul front, de-a lungul Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Constituită în condițiile excepționale ale intrării României în Primul Război Mondial, Armata a 4-a (de Nord), structură reprezentativă a Armatei României, a rămas în istoria militară prin glorioasele fapte de arme ale militarilor din marile unități care i-au preluat tradițiile de luptă, de-a lungul timpului.

Divizia 4 Infanterie „Gemina”, subordonată nemijlocit Statului Major al Forțelor Terestre, îndeplinește misiunile de apărare națională, de generare a structurilor operaționale participante în teatrele de operații, precum și de sprijinire a autorităților locale în caz de urgențe civile.

NapocaNews