În contextul actual, când toată lumea este preocupată de sănătatea sa fizică, de teama coronavirusului, mulți au ajuns să ignore semnalele alarmante că și psihicul suferă, supus permanent factorilor stresanți. Din fericire, specialiștii vin în ajutorul tău și te încurajează să-ți analizezi cu atenție nevoile psihice, pentru a-ți putea da seama cu ce fel de tulburare te confrunți. 

Care sunt semnele pe care să le cauți și cum să abordezi fiecare problemă în parte?

  1. Senzații fizice nefirești

Corpul tău funcționează ca o cutie de rezonanță pentru psihicul tău. Din acest motiv, atunci când ai o suferință psihică, resimți ecoul acesteia sub forma unor dureri de cap sau burtă, senzații de greață și amețeală. Multe dintre aceste simptome psihosomatice se datorează tulburărilor de anxietate provocate de pandemie. Dacă bănuiești că starea ta de rău s-ar putea datora anxietății, cel mai bine ar fi să-ți programezi un consult la o clinică de psihiatrie și psihoterapie din Cluj, unde poți primi ajutorul binemeritat.

  1. Sentimente de teamă și încordare

Situația epidemiologică din prezent face ca viitorul să fie incert.

Îngrijorarea ta este firească, până într-un anumit punct. Dacă te afli în imposibilitatea de a te mai relaxa, iar grijile ți-au acaparat toate aspectele vieții, există șansa să te confrunți cu o tulburare psihică. 

  1. Lipsa chefului de viață

Stai pe canapea toată ziua, uitându-te la televizor, nu ai chef să ieși în oraș și amâni orice task de la job cât se poate de mult? Dacă această situație îți sună familiar, atunci e timpul să accepți o mână de ajutor. În astfel de cazuri, sunt recomandate: socializarea, hobby-urile, lectura, plimbările și vizita unor adăposturi de animăluțe, care cu siguranță te va face să te simți mai bine!

  1. Agitația

Temându-se de îmbolnăvire, neștiind ce efecte are pandemia asupra economiei, jobului, educației și schimbându-și drastic stilul de viață, din ce în ce mai mulți oameni au început să sufere de o neliniște interioară permanentă. Agitația este un simptom universal, așa că, pentru a fi sigur pe seama cărei tulburări psihice poți pune și restul simptomelor de care suferi, site-ul clinicii Hope oferă mai multe teste, cu rezultate edificatoare. 

  1. Relații tensionate cu oamenii din jurul tău

Irascibilitatea este, de asemenea, un semn al unui psihic afectat. Dacă certurile în familie sunt la ordinea zilei și ți-ai făcut un obicei din a țipa la locul de muncă, fii convins că suferi din cauza presiunii și îți pierzi răbdarea și empatia. În astfel de situații, sunt recomandate ședințele de terapie de cuplu, de familie și de grup. 

  1. Insomnia și lipsa poftei de mâncare

Nu mai găsești plăcere în a savura felul tău preferat de mâncare? Ți-e groază să pui capul pe pernă, știind că vei fi din nou chinuit de insomnii? În România, mulți oameni mărturisesc că suferă de tulburări de alimentație și de somn din cauza pandemiei, conform unui studiu. Înainte de a-ți administra singur un tratament medicamentos care să te scape de aceste probleme, consultă un doctor, pentru a afla care este cea mai potrivită metodă pentru tine.

  1. Pesimismul

Când te afunzi în depresie, sentimentele negative abundă în mintea ta. Astfel, din cauza negării, suferința ta este și mai greu de identificat. Metodele tradiționale de „a te pune pe picioare” nu prea funcționează. Cazurile severe, episoadele depresive îndelungate, care își pun amprenta asupra calității vieții tale, trebuie atent monitorizate și tratate de un medic.

Astfel, dacă ai simțit că nu prea ești în apele tale, înseamnă că este posibil ca pandemia să te fi afectat pe plan mental și să ai nevoie de un consult medical. 

NapocaNews, Sursa foto: Unsplash.com