Actrița suedeză Rebecca Ferguson a cucerit lumea cu rolul Ilsa Faust din Misiune imposibilă, serial de acțiune în care este vioara I alături de Tom Cruise. Ea are o prezență memorabilă, nu prin felul cum luptă, fiindcă filmul american strălucește prin senzaționale actrițe care joacă roluri de luptătoare invincibile, ci prin priviri, prin capacitatea de a fascina, de a emana o energie molipsitoare, imposibil de a i te opune. Farmecul ei este deopotrivă erotic și misterios.

Și adevărata forță atractivă a actriței se vede mai ales în serialul The White Queen (2013), un serial britanic de televiziune inspirat din bestseller-ul istoric semnat de Philippa Gregory, The Cousins’ War.

Englezii, prin BBC, sunt imbatabili la acest capitol, al serialului istoric, fiindcă și istoria lor este neasemuită. Aș apropia The White Queen de The Tudors / Dinastia Tudorilor, fiindcă există aceeași idee centrală, istoria se învârte în jurul Erosului, iubirea estre motorul care animă actele politice, sociale și istorice. De felul cum se rezolvă intrigile amoroase, depinde cursul istoriei. Regii sunt fatal dependenți de amor.

Pe fundalul Războiului celor două Roze, serialul spune povestea unor personaje feminine, prinse în conflictul prelungit dus pentru tronul Angliei. Acțiunea începe în 1464 – țara se află deja în război de nouă ani, în care două tabere din aceeași familie, casa de York și casa de Lancaster, se luptă pentru tronul Angliei.

Elizabeth, protagonista, fusese căsătorită cu Sir John Grey, care murise în luptă în cea de-a doua bătălie de la St. Albans, din 1461, luptând de partea casei Lancaster și a regelui ei, Henry al VI-lea. Tatăl tinerei, baronul Rivers, susține la rândul lui casa Lancaster, iar mama acesteia, Jacquetta, are legături de familie atât cu Henry al VI-lea, cât și cu soția acestuia, Margaret de Anjou.

Într-o dimineață, Elizabeth întâlnește suita noului rege (al casei York și adversar al casei Lancaster), Edward al IV-lea (Max Irons), căruia îi cere milă și, ca văduvă cu doi copii, îi cere înapoi pământurile fostului ei soț. Edward – care are o reputație de playboy – se îndrăgostește de ea pe loc. Edward își dorește ca Elizabeth să devină amanta lui, ceea ce ea refuză, amenințând chiar cu sinuciderea atunci când avansurile regelui devin prea insistente.

Edward va găsit un vicleșug să o aibă pe Elizabeth, pe care o dorește intens. Înscenează o ceremonie secretă de căsătorie. dar, așa cum îi spune fratele ei, Edward a înscenat această căsătorie, l-a plătit pe preot, a săvârșit-o la o capelă dosnică, așa cum a procedat și cu alte femei ca să le aibă. Virilitatea lui Edward (jucat excelent de Max, fiul celebrului actor Jeremy Irons) este proverbială, ca și în cazul lui Henric al VIII-lea, cel care își decapita soțiile pentru a avea urmași, pentru a-și proteja dinastia.
Atunci când Edward pleacă în luptă, celor doi li i se face dor unul de altul. La întoarcere, o cere de soție și ea acceptă. Însă, dacă s-ar căsători, Edward și-ar periclita fragila poziție.

Dar el îndrăznește și, în pofida reacțiilor curții, inclusiv ale vărului său, lordul Warwick, care îl conducea din umbră, regele anunță public că regina Angliei este Elizabeth. Deci nu a fost la mijloc numai o simplă atracție erotică. Elizabeth, cu prezența ei fascinantă, cu privirea arzătoare, reușește să pară a domina vitregia intrigilor.

Fenomenal în acest serial mai este și faptul că Jacquetta, mama lui Elizabeth, are un dar profetic, ghicește viitorul, are premoniții, har pe care i l-a transmis și fiicei sale. Și Elizabeth vede spectre, citește în oglindă mișcări ale evenimentelor. Cele două femei formează un cuplu imbatabil. Este antologică scena în care ele o înfruntă pe mama lui Edward, ducesa Cecily, care, inițial, se opune căsătoriei fiului ei cu o fată care nu este de rang mare. Edward trebuia să anunțe căsătoria cu o prințesă a Franței, era iminentă o alianță politică. Dar iscusința Jacquettei îi dezvăluie mamei lui Edward o slăbiciune în biografie, care o doboară. Cunoașterea dedesubturilor din viața nobililor este cheia de a cuceri puterea, de a înainta în jocul politic, care este nemilos. Dar cât de șubred pare toul când își face apariția Eros și slăbește balamalele tuturor sau conduce firul acțiunii acolo unde vrea el, în lațul iubirii!

Este un serial despre supraviețuire, spune Max Irons, noua stea a filmului englez, iar istoria Angliei ne dă suficiente argumente în acest sens. Totul este iute, dinamic, amețitor, fascinant, jucat cu o patimă specific englezească. O echipă de excepție, în frunte cu triada regizorală:  Colin Teague, James Kent, Jamie Payne. O dovedește și faptul că The White Queen a fost multiplu premiat – trei Globuri de Aur, patru Primetime Emmy și People’s Choice, adică premiile americane ale elitei (presa străină de la Hollywood), alte industriei de televiziune, ale publicului și fanilor.

Grid Modorcea, Dr. în arte