Sfântul Moise Etiopianul, un personaj controversat al vremurilor sale. „Omul credincios trebuie să fie un model de urmat pentru ceilalţi oameni. E bine în viaţă să zideşti o biserică, să faci o casă, să scrii o carte, să înalţi rugăciuni pentru cei bolnavi şi necăjiţi, sau dacă nu poţi face măcar o parte din acestea, atunci să fii blând şi bun cu Dumnezeu şi cu toţi oamenii.” Aceste cuvinte i le-a spus unei credincioase Sfântul Moise Etiopeanul sau Arapul, sărbătorit în calendarul creștin ortodox în data de 28 august.

Sfântul a fost un personaj controversat al vremurilor sale. Sinaxarul zilei ne spune că era de neam etiopian si la fata era negru, trupul îi era vânjos iar deprinderile sale nu erau de cinste. Primul său stâpân l-a alungat din slujba sa pentru că a furat, iar el și-a făcut o gașcă de oameni cu care săvârșea nelegiuiri. Înțelegând că Dumnezeu l-a ajutat să scape din mai multe primejdii, s-a hotărât să renunţe la tot şi s-a călugărit, pocăindu-se pentru păcatele sale. Mărturisea că s-a luptat atât de mult cu diavolii care-l ispiteau neîncetat, încât uneori cădea aproape mort. Datorită pocăinţei sale a reuşit să convertească mai mulţi tâlhari care au devenit monahi şi părinţi îmbunătăţiţi. La vârsta de 60 de ani, episcopul locului l-a hirotonit preot iar la 75 de ani mănăstirea unde viețuia a fost atacată de păgâni, însă Sfântul Moise nu a vrut să fugă din calea păgânilor, ci a ales să moară, spunând că astfel își ispăşeşte faptele.

Sfântul Moise Arapul, sau Etiopeanul este, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, este al asociației rromilor. Aceasta a fost înființată în anul 2013 la propunerea domnului Crăciun Ioan Lăcătuş având sprijinul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

„Ne doream înființarea unei asociații ortodoxe pentru comunitatea rromă, iar odată cu venirea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei la Cluj, în primăvara anului 2011, la îndemnul părintelui duhovnic am apelat la Înlatpreasfinția Sa, care a fost foarte deschis la sugestia noastră și i-a dat și un nume: Asociaţia Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul”. Sfântul este cunoscut pentru nejudecarea aproapelui.”

Asociația desfășoară proiecte pentru sprijinul comunităților de rromi de pe tot cuprinsul eparhiei, în special în vederea educării și a incluziunii sociale.

Primul proiect desfîșurat este: Campania umanitară „Camionul de Crăciun” care a ajuns în anul 2019 la a noua ediție. Începând cu anul 2011 prin directa implicare a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, organizația germană „Die Johanniter” în colaborare cu Asociația Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud, trimit cadouri pentru copiii cu situație defavorizată din Romania. Această campanie este o lecţie despre implicare, solidaritate şi bucuria de a dărui. În anul 2019, aproximativ 1000 de copii de la Pata Rât din Cluj-Napoca și aproximativ 400 de copii de etnie rromă din Turda, au primit pachete, constând în produse de igienă, dulciuri, alimente, jucării și rechizite. Toate acestea au ca scop principal ajutorarea aproapelui aflat în nevoie și prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor de etnie rromă.

În anul 2019 a fost realizat proiectul: Caravana „Dăruind vei dobândi”, destinat copiilor rromi. Aceștia având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă au organizat scenete și concerte de colinde în parohii, instituții publice și private cu scopul de a aduna fonduri necesare pentru copii defavorizați de etnie rromă.

În cadrul comunității de rromi se desfășoară și programul medical „Vreau să aflu”, la care participă copii și adolescenți. În fiecare sâmbătă, aceștia află informații cu privire la sănătatea lor, probleme de igienă, viață intimă, avort și alte provocări cu care se confruntă tinerii de azi.

Și tot în 2019, înainte cu o săptămână de începerea noului an școlar, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității de rromi și a dăruit copiilor 275 de ghiozdane cu rechizite, dulciuri și cărți de rugăciune.

De asemenea, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului prin sectorul misionar-social, și cu ajutorul Aociației pentru rromi „Sfântul Moise Arapul” acordă săptămânal ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) comunităţilor de rromi de la Pata Rât, Turda și alte localități din eparhie, în special în această perioadă de pandemie, titrează Radio Renașterea.

Membrii din comunitatea ortodoxă rromă de la Pata Rât și-au exprimat dorința pentru a avea un lăcaș de cult ortodox, astfel în anul 2013 s-a pus piatra de temelie pentru biserica de lemn cu hramul „Sfântul Moise Arapul”. În anul 2015, pe 20 iulie, a fost hirotonit preot pentru cele aproximativ 40 de familii din zonă, teologul Gelu Petru Săvărășan, care desfășoară o intensă activitate social-misionară.

„Am început, cu vrerea lui Dumnezeu, săvârșirea mai ales a Sfintei Liturghii. Am continuat programele pe care le aveam cu copiii și întâlniri duminica seara pentru rugăciune. Noi săvârșim duminica și în sărbători Sfânta Liturghie și, în același timp, încercăm și alte activități prin care să ne luminăm și să ne punem mai bine pe drumul vieții – discuții, întâlniri cu tinerii, cântece împreună, muncă împreună, excursii și sperăm să mai facem și tabere.”

În anul 2015, cu ocazia hramului Asociației și a bisericuței de lemn de la Pata Rât, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat botezul pentru 12 copii din comunitatea de la Module.

În luna martie a anului 2019 a fost sfințită și a doua biserică din zona, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care deservește comunitatea de rromi din zona Dalas, formată din aproximativ 300 de copii și peste 100 de familii.

În ambele biserici de la Pata Rât, în fiecare duminică după-amiaza se organizează programe pentru copii, activități educative, recreative și religioase.

NapocaNews