Mike Mitchell, actor și culturist, care a jucat în filmele „Gladiatorul” și „Braveheart”, fost „Mr. UNiverse”, a murit pe neașteptate la doar 65 de ani, transmite publicația Deadline. El s-a stins vineri, 23 iulie 2021, în timp ce se afla pe un vas de agrement în Turcia, scrie TMZ. Familia susține că a murit „din cauze naturale”, dar nu a explicat care ar fi acestea, anunță Fox News. Cu toate astea, de pe pagina lui de Facebook rezultă că se vaccinase cu 3 doze diferite de ser experimental Covid, ultima fiindu-i administrată pe 16 iulie, cu o săptămână înaintea decesului survenit „din cauze naturale”. Este vorba de două doze de Sinovac și o a treia de Pfizer.

Ziarul turcesc Daily Sabah precizează că actorul, un pasionat al yachtingului, a fost găsit sucombat într-o zonă de dușuri a unui port din provincia Fethiye a regiunii Muğla din sud-vestul Turciei, unde trăia în ultima perioadă. Trupul lui Mitchell a fost transportat la morga Institutului medico-legal din Muğla, pentru autopsie.

Conform Demirören News Agency (DHA), actorul ar fi suferit un atac de cord.

În ciuda faptului că avea o proprietate impresionantă în Thailanda, actorul o pusese la vânzare și prefera să trăiască pe yacht, călătorind, cu soția sa, Denisse.

NapocaNews