Premierul Pakistanului, Imran Khan, a salutat preluarea puterii în Afganistan de către talibani, spunând că grupul insurgenților islamiști “a rupt lanțurile sclaviei”.

“Numai gândirea originală, nu copiile, prosperă în lume. Când adopți cultura altcuiva, crezi că este superioară și ajungi să devii sclavul acesteia.” a spus premierul Khan.

Ulterior, Khan a prezidat o ședință a Comitetului de securitate națională (NSC), principalul organism civil-militar al Pakistanului pentru decizii privind securitatea și afacerile externe, care a fost convocat pentru a delibera asupra situației din Afganistan. Conducerea civil-militară a discutat ultimele evoluții din Afganistan și posibilul lor impact asupra Pakistanului și regiunii și a aprobat decizia președintelui SUA Joe Biden de a retrage trupele din țara vecină.

NSC a menționat că Pakistanul rămâne atașat unei soluționări politice favorabile incluziunii în țara devastată de război ca fiind calea de urmat reprezentând toate grupurile etnice afgane.

Participanții au subliniat, de asemenea, că principiul non-ingerinței în Afganistan trebuie respectat, în ciuda acuzațiilor din mai multe țări că statul pakistanez ar fi fost principalul sponsor și susținător al militanților islamiști afgani.

Serviciul secret pakistanez, ISI, a fost cunoscut de mult timp ca sprijinitor al talibanilor, care au și ramură în vestul Pakistanului, unde este concentrată minoritatea Pashtu, etnia cea mai numeroasă în Afganistan, din rândul căreia s-a născut mișcarea radicală islamistă care a revenit la putere la Kabul.

Imran Khan este el însuși Pashtun și a absolvit Universitatea Oxford în 1975, după care a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai cunoscuți jucători de cricket din lume, fiind căpitanul echipei naționale a Pakistanului cu care a câștigat Cupa Mondială. El a fost căsătorit până în 2004 cu Jemima Goldsmith, fiica magnatului franco-britanic de origine evreiască, Jimmy Goldsmith, cu care are doi fii.

Pakistanul a căutat să-și asigure un regim islamist favorabil pe flancul său vestic, confruntat cu rivalitatea tradițională în est cu India, majoritar hindusă.

NapocaNews