„Șepcile roșii” au deschis scorul după numai 10 minute de joc, prin Valentin Alexandru. Dican a ratat apoi o șansă mare, iar în minutul 30, ardelenii au cerut penalty la un duel dintre Balgiu și Mera.

Nu au avut însă nevoie de penalty, pentru că după câteva minute au înscris de două ori. Mai întâi a marcat Hofman, iar apoi Ribeiro a profitat de o pasă la adversar dată de Rus și a stabilit scorul final, 3-0.

Până la pauză, Hofman a mai ratat o șansă, iar până la final, Blejșdea a irosit o oportunitate uriașă singur cu portarul. Nici șutul lui Pârvulescu nu a nimerit ținta, iar U Cluj – SSU Poli Timișoara s-a terminat 3-0.

U Cluj – SSU Poli Timișoara 3-0. Echipele:

U Cluj: Micle – Gîț, Ispas, Gugu, Mitrea – Dican, Balgiu – Blejdea, Ribeiro, Hofman – Valentin Alexandru
Rezerve: Gorcea, Vomir, Taub, Moraru, Haită, Novac, Pîrvulescu, Țurcan, Voinea
Antrenor: Erik Lincar

SSU Poli Timișoara: Păduraru – Sofran, Mera, Bocșan, Pamfile – Ignea – Radu, Rus, Zaluschi, Bîrnoi – Axente
Rezerve: Devenish, Doru, Oanea, Moțiu, Minteuan, Benzar, Ursu, Costea
Antrenor: Dorin Toma

NapocaNews