Președintele Academiei Române, domnul Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, a vorbit duminică, 19 septembrie 2021, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca despre Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni organizată de studenții români în 1871, la Mănăstirea Putna.

În 1871, prima Serbare a Românilor de Pretutindeni organizată la Mănăstirea Putna a fost prilejul pentru a defini idealul de unitate al românilor și pașii pentru realizarea lui. Poetul Mihai Eminescu propunea unirea culturală și de simțire românească, cea politică urmând să se realizeze pe baza acestora. „Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc și din mormântul lui Ștefan altar al conștiinței naționale”, scria el.

Iubirea de națiune, ca și iubirea de Dumnezeu, e de bine. Astăzi ne-am risipit în patru vânturi, dar poate că ne vom aduna din nou. Nu putem decât să ne înclinăm în fața memoriei acelor făuritori de țară, să încercăm să le înțelegem efortul și să le urmăm exemplul, titrează Radio Renașterea.

Într-o societate secularizată, adică mai mult lumească decât dumnezeiască, dezorientată și descompusă de această păcătoasă corectitudine politică în care toate marile valori ale omenirii sunt puse sub semnul întrebării, e bine să ne găsim echilibrul în valorile și virtuțile noastre verificate de istorie. Întru ele ne-am născut și pe ele trebuie să le ducem mai departe. Viața noastră ca oameni e credința noastră, dar viața noastră ca români e națiunea noastră, spune acad. Ioan Aurel Pop.

Istoricul Ioan Aurel Pop a fost unul dintre invitații de onoare ai Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur, în cadrul evenimentelor organizate sub egida „Cult și Cultură” și prilejuite de resfințirea bisericii parohiale.

NapocaNews